Cum sa scapi de mucegaiul din casa ta si cum sa previi aparitia acestuia
Cum sa scapi de mucegaiul din casa ta si cum sa previi aparitia acestuia

Cum sa scapi de mucegai si cum sa previi aparitia acestuia


Cum sa scapi de mucegai si care sunt cele mai bune metode. Mucegaiul negru este o mare problema pentru casele noastre, asa ca ai mare grija. Multi dintre noi descopera ca au problema cu mucegaiul cand este prea tarziu, iar pentru cei ce sufera de astm sau alergii, acesta poate duce si la alte afectiuni.

Cum si de ce apare mucegaiul negru in casa

Mucegai negru pe perete
Mucegai negru pe perete

Daca inca nu stiai, mucegaiul este format din ciuperci care se pot vedea doar la microscop si care se inmultesc prin spori, in zonele cu umiditate ridicata. De fapt, umiditatea este cea care favorizeaza aparitia si dezvoltarea mucegaiului negru.

Nu confunda mucegaiul negru cu cel care apare pe alimente, pentru ca sunt diferite. Totodata, trebuie sa stii ca mucegaiul poate aparea la interior, dar si la exterior.

Cele mai afectate zone din casa unde poate aparea mucegaiul sunt baia si balconul, insa asta nu inseamna ca ati scapat de probleme. Acesta se poate dezvolta si pe suprafetele de lemn, dar il poti gasi si pe peretii casei.

Care sunt principalii factori care favorizeaza aparitia si dezvoltarea mucegaiului:

  • Trebuie sa stii ca umiditatea si caldura din interiorul casei tale favorizeaza aparitia mucegaiului. Bineinteles, in sezonul rece, probabilitatea sa ai probleme cu mucegaiul este mult mai mare, din cauza diferentelor de temperatura
  • Condensul duce la aparitita mucegaiului, asa ca o izolatie incorecta a peretilor poate fi principalul motiv pentru dezvoltarea mucegaiului in casa ta
  • Atunci cand casa ta are o hidroizolatie de calitate indoielnica, apa se poate infiltra prin peretii interiori ai casei, ceea ce duce la aparitia mucegaiului

Mai trebuie sa stii ca nu exista un mediu in care mucegaiul nu se poate dezvolta, iar sporii nu sunt tot timpul vizibili. Daca exista umiditate sau intra in contact cu apa, sporii de mucegai se dezvolta foarte repede si astfel vor aparea acele pete inestetice si inchise la culoare de pe pereti.

Mirosul mucegaiului negru este asemanator cu cel al pamantului umed, iar daca ai simtit asta in casa ta, ia masuri imediat! Tocmai de aceea, trebuie sa stii cum sa scapi de mucegai.

Cum iti poate afecta mucegaiul sanatatea

Cum iti poate afecta mucegaiul sanatatea
Cum iti poate afecta mucegaiul sanatatea

Sanatatea ta poate fi pusa in pericol de mucegai, dar cele mai afectate persoane sunt nou-nascutii si copiii mici sau varstnicii, din cauza ca sistemul lor imunitar nu este foarte puternic.

Care sunt simptomele care apar din cauza expunerii la mucegai:

  • nasul infundat
  • tuse seaca
  • gat iritat
  • respiratie suieratoare
  • inrosirea ochilor
  • vedere in ceata
  • fotosensibilitate
  • iritatii cutanate

Mai mult, mucegaiul poate cauza si urticaria, insa aceasta dispare in 24 de ore. Buzele, pleoapele sau alte zone ale corpului se pot umfla si pot cauza un soc anafilactic. Tocmai din aceasta cauza, trebuie neaparat sa stii cum sa scapi de mucegai.

Persoanele care au afectiuni pulmonare, pot suferi de infectii la nivelul plamanilor. De asemenea, mucegaiul poate provoca dificultati respiratorii sau poate afecta sistemul nervos, cauzand febra sau dureri de cap.

Cum sa previi aparitia mucegaiului

Cum sa previi aparitia mucegaiului
Cum sa previi aparitia mucegaiului

Preventia este cea mai buna metoda de a rezolva problema mucegaiului. Nu vrei sa te confrunti cu acest lucru, asa ca cel mai bine este sa iei masuri. Iata ce poti face pentru a preveni aparitia mucegaiului in casa ta.

Aeriseste foarte bine camerele – macar o data pe zi, trebuie sa aerisesti camerele pentru ca acest procedeu elimina umezeala care s-a acumulat in interiorul locuintei tale. Baia este predispusa la mucegai, asa ca dupa fiecare dus pe care il faci lasa un geam deschis sau porneste ventilatia pentru 5-10 minute

Umiditate tinuta sub control. Aceasta poate fi controlata folosind un higrometru, care iti va arata nivelul umiditatii din casa ta. O valoare ideala este intre 30-50%, iar daca este prea mare poti folosi plante care absorb umiditatea, precum feriga, palmierul pitic sau iedera

Hidroizolatia te poate ajuta pentru a preveni aparitia mucegaiului in locuinta ta. Apeleaza la un specialist pentru a fi sigur ca apa nu se infiltreaza prin pereti Lumina soarelui este extrem de eficienta si un inamic de temut pentru mucegai

Citeste si: Cum sa scapi de igrasie si de umezeala din casa ta

Aspira si sterge praful cat mai des. Daca este facut o data pe saptamana, acest procedeu diminueaza sansele mucegaiului de a se forma in casa ta

Evita uscarea rufelor in interiorul casei – apa se va evapora si nivelul de umiditate creste in casa ta. Usuca-le intr-un spatiu deschis sau care este bine ventilat

Daca gatesti in casa destul de mult, foloseste o hota pentru aragaz. Este utila pentru a te scapa de umiditate si de mirosul de mancare.

Vopseaua antimucegai. O poti cumpara din orice magazin si este un produs destinat incaperilor cu umiditate ridicata

Sistemul electro-cibernetic. Este vorba de un aparat care se monteaza pe peretele camerei cu suruburi si care prin impulsuri electromagnetice de unda lunga alunga igrasia pe o raza de 12 metri. Acest aparat nu consuma multa energie si previne aparitia mucegaiului timp de 20 de ani

Batoanele congelate. Stim ca suna ciudat, dar acestea te pot ajuta sa scapi de mucegai pana la 25 de ani. Tot ce trebuie sa faci sunt niste gauri in perete la o distanta de 11 cm, cat mai aproape de fundatia casei. Adancimea gaurilor este mai mica decat grosimea peretilor cu 2.5 cm.

Batoanele se introduc in congelator, apoi in gaurile din perete, iar dupa topirea primului rand, trebuie sa repeti operatiunea de inca 3 ori, dupa care poti tencui peretele

Cum sa scapi de mucegai cu solutii din comert

Cum sa scapi de mucegai cu solutii din comert
Cum sa scapi de mucegai cu solutii din comert

Daca nu vrei sa apelezi la solutii 100% naturale, o sa iti spunem ce sa faci pentru a scapa de mucegaiul negru din casa ta.

In primul rand, poti apela la solutiile antimucegai. Vei gasi o multime de produse, special create pentru baie, beton, lemn sau pentru hainele tale. Doar trebuie sa dai o raita printr-un magazin specializat cu produse pentru casa si vei gasi unul numaidecat.

Dezumidificatoarele sunt iarasi o solutie foarte buna, pentru ca sunt extrem de eficiente atunci cand umiditatea aerului din casa ta depaseste 50%. Doar trebuie sa il bagi in priza si problema ta se va rezolva!

Cum sa scapi de mucegai. 5 metode 100% naturale

Mucegai negru in casa
Mucegai negru in casa

Bineinteles, exista metode 100% naturale de a scapa de mucegaiul din casa ta. Acestea sunt non-toxice, asa ca le poti folosi cu incredere chiar daca ai animale sau copii mici. Iata 5 metode 100% naturale de a scapa de mucegaiul din casa ta.

De asemenea, acestea nu sunt foarte scumpe, asa ca decat sa cheltui extrem de multi bani pe solutii cu nume pompoase, te sfatuim sa folosesti cu incredere produsele pe care ti le recomandam mai jos.

Cum sa scapi de mucegai cu apa oxigenata

Cum sa scapi de mucegai cu apa oxigenata
Cum sa scapi de mucegai cu apa oxigenata

Apa oxigenata este eficienta impotriva mucegaiului si o poti aplica in siguranta pe suprafetele din bucatarie, baie sau chiar pe pereti. Pune apa oxigenata cu o concentratie de 3% intr-un recipient de plastic cu pulverizator.

Mai intai, asigura-te ca aceasta nu decoloreaza sau produce alte pagube suprafetei pe care ai aplicat-o, asa ca incepe cu o suprafata mica. Daca totul este ok, aplica apa oxigenata pe suprafata afectata de mucegai si las-o sa actioneze timp de 10 minute.

Dupa aceea, freaca suprafata foarte bine pana ce indepartezi mucegaiul si petele. Daca ai indepartat tot mucegaiul, sterge suprafata cu o carpa uscata.

Cum sa indepartezi mucegaiul negru cu otet

Cum sa indepartezi mucegaiul negru cu otet
Cum sa indepartezi mucegaiul negru cu otet

Otetul este si el eficient pentru indepartarea mucegaiului negru si datorita faptului ca este un produs usor acid va curata, dezinfecta si te va scapa si de mirosurile urate.

Fie ca folosesti otet de mere sau cel obtinut din struguri, acesta poate omora 82% din toate tipurile de mucegai, inclusiv cel negru, de pe suprafete poroase sau fara pori. Il poti folosi cu incredere si nu te speria de miros, pentru ca acesta va disparea in foarte scurt timp.

Pentru a indeparta mucegaiul folosind otet, pune-l intr-un recipient de plastic si foloseste un pulverizator. Evita sa adaugi apa in otet, pentru ca acesta contine 20% acid acetic, iar apa il dilueaza si nu mai actioneaza eficient.

Dupa cum spuneam, este necesar sa pulverizezi otetul pe suprafata afectata de mucegai si sa lasi sa actioneze timp de o ora. Pe urma, curata suprafata cu apa si asigura-te ca o lasi sa se usuce cum trebuie. Orice miros de otet o sa dispara in cateva ore.

Foloseste bicarbonat de sodiu pentru a indeparta mucegaiul

Cum sa scapi de mucegai cu bicarbonat de sodiu
Cum sa scapi de mucegai cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este un produs minune si ti-am mai spus cum sa il folosesti in casa ta. Ei bine, acesta este eficient si in lupta cu mucegaiul! Pentru a scapa de mucegai folosind bicarbonat de sodiu este necesar sa faci o solutie formata din 1 lingura de bicarbonat amestecata in apa.

Pulverizeaza solutia pe suprafata afectata si foloseste o perie pentru a indeparta mucegaiul. Dupa ce ai facut acest lucru, mai pulverizeaza o data solutia si las-o sa se usuce, fara sa o stergi. In acest fel, sporii de mucegai ramasi vor fi omorati si vei preveni formarea acestora din nou.

Daca problema ta cu mucegaiul negru este destul de serioasa, poti face o solutie din doua parti bicarbonat de sodiu, o parte otet si o parte apa. Amesteca foarte bine pana ce obtii o pasta si pune produsul obtinut pe suprafata afectata de mucegai. Las-o sa se usuce si pe urma freaca suprafata pana ce ai indepartat mucegaiul. La sfarsit, clateste cu apa si sterge cu o carpa uscata.

Ulei esential de arbore de ceai pentru a indeparta mucegaiul

Cum sa scapi de mucegai negru cu ulei esential arbore de ceai
Cum sa scapi de mucegai negru cu ulei esential arbore de ceai

Uleiurile esentiale sunt folosite pentru foarte multe lucruri, de la aromaterapie la indepartarea insectelor. In cazul mucegaiului negru, poti folosi ulei esential din arbore de ceai, care este un fungicid natural ce poate curata mucegaiul extrem de repede si previne aparitia sporilor.

Pune o lingura de ulei esential de arbore de ceai intr-o cana de apa si pulverizeaza solutia pe suprafata afectata, insa nu uita sa agiti foarte bine recipientul inainte de a face acest lucru.

Dupa aceea, sterge suprafata cu o carpa uscata. Nu uita sa porti manusi de protectie, pentru ca uleiul esential iti poate afecta pielea.

Cum sa indepartezi mucegaiul cu suc de lamaie

Cum sa indepartezi mucegaiul cu suc de lamaie
Cum sa indepartezi mucegaiul cu suc de lamaie

Lamaia este un fruct minune, asa ca il poti folosi la indepartarea petelor, la curatarea masinii de spalat atunci cand miroase urat, dar si la indepartarea mucegaiului.

Pentru a indeparta mucegaiul cu ajutorul lamailor, este necesar sa folosesti sucul de la 3-5 fructe, pe care il pui peste suprafata afectata.

Lasa sucul sa actioneze timp de 5 minute si pe urma sterge suprafata cu o carpa uscata. De asemenea, poti freca suprafata afectata de mucegai pentru a scapa si de acele pete inestetice.