Cum sa faci biohumus. Sfaturi pentru incepatori!
Cum sa faci biohumus. Sfaturi pentru incepatori!

Cum sa faci biohumus. Sfaturi pentru incepatori!


Cum sa faci biohumus. Afla cum sa produci vermicompost la tine acasa, cat timp dureaza acest proces, ce tip de rame trebuie sa utilizezi si cum sa il colectezi cand tot procesul este gata. Iata ce trebuie sa stii!

Cum sa faci biohumus. Sfaturi pentru incepatori! – Cuprins:

Ce este vermicompostul si ce avantaje ofera

Vermicompost
Vermicompost

Pentru cei ce nu stiu, vermicompostul, cunoscut si sub numele de biohumus, este un ingrasamant organic produs cu ajutorul ramelor. Acest fertilizator poate fi utilizat pentru orice cultura, asa ca are un mare avantaj.

Totodata, biohumusul face plantele mai rezistente datorita faptului ca acestea au parte de toti nutrientii necesari. Un alt avantaj este ca acest tip de material organic este singurul acceptat pentru agricultura ecologica sau bio din Uniunea Europeana.

Utilizat in gradina vermicompostul reduce si cantitatea necesara pentru utilizarea ingrasamintelor chimice, iar asta inseamna si reducerea de costuri. Bineinteles, este redus si impactul negativ asupra mediului.

In acelasi timp, vermicompostul poate imbunatati solul cu microorganisme, va imbunatati si textura solului, dar cel mai important aspect este ca va creste fertilitatea pamantului din gradina ta.

Foarte important de mentionat este ca vermicompostul nu se va pune la suprafata solului, deoarece razele soarelui pot sa distruga microorganismele benefice. Tocmai de aceea, biohumusul se integreaza in pamantul existent, iar la suprafata este indicat sa aplici un strat de mulci.

Cum sa produci biohumus la tine acasa

Biohumus
Biohumus

Pentru a produce biohumus o sa ai nevoie ca si materie prima de gunoi de grajd descompus sau alt gunoi descompus provenit de la animale sau pasari. De asemenea, este nevoie de frunze, rumegus si deseuri elimentare.

Iata care sunt cantitatile necesare pentru a produce vermicompost: pamant (50%), nisip (10%), carton tocat sau hartie reciclata (20%), resturi vegetale (20%). Tot acest substrat se va pune in cutii de lemn sau de plastic cu capac.

Compostul se va uda timp de cateva zile si se va amesteca zilnic, pentru a se putea matura. Abia apoi se vor pune ramele peste materia prima, iar pentru asta este recomandat sa folosesti ramele rosii de California sau ramale rosii de balegar.

Citeste si: Dezinfectarea solului cu var. Cum sa procedezi si care sunt pasii

Urmatorul pas va fi sa acoperi acea cutie cu un material dens si opac ce nu permite patrunderea luminii si ce mentine temperatura la interior, iar apoi te inarmezi cu rabdare pentru ca tot procesul o sa dureze undeva la 5 luni.

In toata aceasta perioada va trebui sa uzi compostul in permanenta si sa il amesteci cu grija. Ideal este ca atunci cand iei o mana de material si o storci sa curga doar o singura picatura de apa.

Folosind 10 kg de substrat o sa obtii undeva la 5 kg de biohumus. Pentru a scoate ramele din acel material va trebui sa folosesti putina mranita proaspata. Ramele vor fi atrase si vor urca, iar apoi tot ce va trebui sa faci este sa le indepartezi.