Cum sa combati antracnoza la capsuni. Cauze si tratamente
Cum sa combati antracnoza la capsuni. Cauze si tratamente

Cum sa combati antracnoza la capsuni. Cauze si tratamente


Cum sa combati antracnoza la capsuni. Afla care sunt cauzele acestei boli, cum sa observi primele semne care apar, dar mai ales ce tratamente poti sa aplici pentru ca recolta sa nu fie afectata. Ce trebuie sa stii!

Cum sa combati antracnoza la capsuni. Cauze si tratamente – Cuprins:

Antracnoza la capsuni. Cum sa o combati si ce tratamente sa aplici

Antracnoza la capsuni
Antracnoza la capsuni

Antracnoza la capsuni. Pentru cei ce nu stiu, antracnoza este cauzata de 3 specii de ciuperci din familia Colletotrichum si anume Colletotrichum acutatum, Colletotrichum fragariae si Colletotrichum gloesporoides.

Vestea proasta este ca aceste ciuperci ataca frunzele, tulpinile, dar si fructele. Asadar, intreaga planta este pusa in pericol, iar daca nu aplici tratamentele la timp recolta o sa fie afectata serios.

Totusi, trebuie mentionat faptul ca aceste ciuperci pot afecta plantele inca din faza de stoloni, asa ca de multe ori boala este prezenta inca din pepiniere. Boala se va propaga foarte usor de la o planta la alta prin intermediul picaturilor de apa, dar si cu ajutorul vantului ori cu ajutorul uneltelor infectate, maini etc.

Primele semne de antracnoza la capsuni se observa vara, atunci cand apar pete negre pe stoloni sau petiolul frunzelor.  Lasata netratata, boala va evolua si va ataca fructele inca necoapte, dar si pe cele coapte. Pe fructe vor aparea pete scufundate, iar acestea vor putrezi foarte repede.

Mai mult, antracnoza ataca si florile, iar pe masura ce infectia avanseaza acestea se vor usca. Drept urmare, recolta de capsuni va fi grav afectata.

Temperatura optima la care aceasta boala se dezvolta este de aproximativ 27 grade Celsius. Daca plantele au fost infectate inca din stadiul de stoloni infectiile pot ramane latente pana cand temperaturile cresc si ciupercile se pot dezvolta.

Capsuna atacata de antracnoza
Capsuna atacata de antracnoza

Umiditatea ridicata poate favoriza raspandirea bolii, asa ca mare atentie atunci cand uzi capsunii. Prezenta apei pe frunze sau fructe poate favoriza dezvoltarea bolii, iar la temperaturi ridicate infectia se dezvolta in 2-3 zile.

Sporii de ciuperca sunt usori raspanditi intr-o cultura de capsuni cu ajutorul apei, insa si insectele pot favoriza raspandirea acestora.

Pentru a preveni antracnoza la capsuni este indicat sa cumperi material saditor certificat doar din surse de incredere, asa ca mare atentie! Mai mult, expertii ne sfatuiesc sa cumparam soiuri care sunt mai rezistente la aceasta boala precum Sweet Charlie, Bish sau Pelican.

Citeste si: Afide la capsuni. Cum sa scapi de acest daunator, tratamente

Este indicat sa eviti irigarea prin aspersiune. Asadar, irigarea prin picurare este una dintre cele mai bune solutii pentru a evita aparitia si raspandirea acestei boli.

De asemenea, este indicat sa folosesti un strat de mulci din paie pe paturile de capsuni si intre randuri. Antracnoza apare de regula pe paturile ridicate cu mulci din plastic negru.

Boala poate fi prevenita si prin aplicarea tratamentelor din timp. Un tratament eficient este Serenade Aso, fungicid si bactericid biologic, ce poate fi aplicat inca de la aparitia primelor flori.

Totodata, mai poti aplica tratamente folosind Kaplan 80 WG, Cidely Top, Switch 62.5 WG, Ortiva Top sau Amistar. Mare atentie, respecta cantitatile recomandate de producator si timpul de pauza!