Vanzare apartament. Cum sa o faci si ce acte sunt necesare
Vanzare apartament. Cum sa o faci si ce acte sunt necesare

Vanzare apartament. Cum sa o faci si ce acte sunt necesare


Vanzare apartament. Iata cum sa iti vinzi apartamentul si mai ales ce acte sunt necesare. Care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmezi si ce trebuie sa faci pentru a grabi procesul.

Vanzare apartament. Cum sa o faci si ce acte sunt necesare – Cuprins:

Cum sa vinzi un apartament. Ce pasi trebuie sa urmezi?

Vanzare apartament
Vanzare apartament

Cum sa faci o vanzare de apartament. Esti fericitul proprietar al unui apartament pe care nu il mai vrei si te-ai decis sa il vinzi? Internetul este plin de astfel de anunturi si, daca ai gasit un potential cumparator ar trebui sa stii ce ai de facut ca sa grabesti procesul. In principiu, e vorba despre o serie de acte pe care sa le prezinti la notar.

Cel mai probabil, pentru ambele parti este favorabila incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare, un document care sa ateste faptul ca iti asumi ca vei vinde apartamentul catre persoana interesata si care se angajeaza, la randul ei, sa il cumpere.

Daca esti singurul proprietar al apartamentului, atunci pentru acest contract vei avea nevoie de cartea de identitate, actul de proprietate al imobilului si un extras de carte funciara pentru informare.

Acest ultim document arata care este situatia apartamentului si poate fi obtinut, cu ajutorul notarului, de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara in baza unui formular tipizat pe care tu, proprietarul, va trebui sa il completezi.

Eliberarea unui astfel de document costa vreo 20 de lei, dar dureaza doua zile. Daca te grabesti si vrei eliberarea hartiei in aceeasi zi, atunci trebuie sa stii ca va trebui sa scoti din buzunar 100 de lei.

Daca apartamentul nu este doar al tau, ci sunteti doi coproprietari, este important sa mergeti impreuna la notar pentru semnarea antecontractului de vanzare-cumparare.

In cazul in care relatia de coproprietari este de sot-sotie, atunci la documente se va adauga si certificatul de casatorie. Trebuie sa mai stii ca taxa de antecontract se calculeaza in functie de cuantumul avansului agreat si poate fi platita de ambele parti sau de una singura, in functie de intelegerea avuta.

Antecontractul este un document care vine cu promisiuni de ambele parti, insa nu esti obligat nicicum sa vinzi apartamentul. Poti renunta la asta oicand, insa, cel mai probabil vei plati persoanei interesate sa il cumpere ceva daune. E chiar posibil ca aceste daune sa fie mentionate in antecontract.

Vanzare apartament. Costuri si acte necesare

Mutat in casa noua
Mutat in casa noua

Sa presupunem, insa, ca te tii de contract si vei vinde apartamentul. Care sunt costurile si ce documente iti sunt necesare?

Incep prin a-ti spune ca actele de vanzare-cumparare vor fi facute la un notar, asa cum a fost incheiat si antecontractul. Asadar, este primul pas de a face o vanzare de apartament.

Trebuie sa stii ca taxele notariale vor fi suportate integral de catre cumparator, asa ca ai scapat de o grija.

Asadar, pe langa cartea de identitate vei mai avea nevoie de actul de proprietate al apartamentului, de un certificat de atestare fiscala, de documentatia cadastrala, certificatul de performanta energetica, de extrasul de carte funciara si de o adeverinta eliberata de asociatia de proprietari.

Actul de proprietate este, asa cum iti poti da seama, un document care atesta ca ai drept de proprietate asupra apartamentului.  Acest document poate fi un contract de vanzare-cumparare cu o firma de constructii sau, de ce nu, la blocurile mai vechi, chiar cu o firma de stat. Poate fi, la fel de bine, un document care atesta ca apartamentul ti-a fost donat sau ca este mostenit.

Certificatul de atestare fiscala arata ca nu ai datorii la stat. Este un document eliberat de Administratia Financiara in cel mult doua zile lucratoare si care poate fi folosit 30 de zile de la data eliberarii. Atentie! Daca apartamentul este detinut in coproprietate, atunci fiecare dintre cei doi proprietari trebuie sa solicite eliberarea acestui document.

Documentatia cadastrala se refera pe de o parte la cadastru – care cuprinde datele tehnice si masuratorile apartamentului, date care vor fi inregistrate la Oficiul de Cadastru si, in baza carora, apartamentul primeste un numar cadastral si, pe de alta parte, se refera la intabulare – care nu este altceva decat inscrierea in Cartea Funciara.

Vanzare apartament
Vanzare apartament

Aceste doua hartii sunt eliberate cu ajutorul unui specialist si pentru asta vei avea nevoie de actul de proprietate asupra apartamentului – o copie legalizata, certificatul fiscal pentru cadastru si intabulare si buletinul sau buletinele proprietarilor.

Extrasul de carte funciara despre care am mai vorbit este eliberat de Oficiul de Cadastru doar notarului tau si este util la autentificarea actelor prin care se va dovedi modificarea dreptului de proprietate.

Citeste si: Cum trebuie sa procedezi atunci cand vrei sa-ti cumperi o casa sau apartament. Verifica toti pasii si documentele

Certificatul de performanta energetica atesta performanta energetica a cladirii, pe care o si incadreaza intr-o anumita categorie. Aceasta hartie trebuie inmanata, in original, noului proprietar. Documentul este eliberat de un auditor energetic pentru cladiri, are o valabilitate de 10 ani, iar pretul sare de 100 de lei, dar se calculeaza in functie de numarul de camere pe care le are apartamentul.

In fine, asa cum am spus, iti mai trebuie si o adeverinta eliberata de asociatia de proprietari care face dovada faptului ca nu ai datorii la intretinere. Daca ai datorii, acestea pot fi preluate de catre noul proprietar, insa acest detaliu va deveni clauza in contractul de vanzare-cumparare.

La final, iti mai spun ca desi costurile de la notar sunt suportate de catre cumparator, tu, proprietarul sau vanzatorul vei avea de achitat un impozit pe vanzare si vei suporta si costurile aferente eliberarii documentelor mentionate mai sus.