Cum sa efectuezi corect ciupitura lastarilor vitei de vie. Invata de ce este bine sa faci aceasta lucrare si mai ales cum sa o faci intr-un mod profesionist.
Ce este ciupitura lastarilor vitei de vie
Vita de vie este o liana care poate atinge o lungime de 35 m. Frunzele alterneaza, sunt lobate palmat si au o lungime si largime de 5–20 cm. Fructul este o baca, boabele respective dezvoltandu-se intr-un ciorchine cunoscut sub numele de strugure.
Cum am mentionat deja, planta are tendinta de crestere extrem de mare si daca nu se intervine, substantele nutritive vor fi directionate spre crestere si nu spre rod, in sens de calitate si cantitate. Iata motivul pentru care sunt necesare anumite lucrari specifice pentru o dezvoltare sanatoasa, cu rod de calitate.
Ciupitura lastarilor vitei de vie este o lucrare necesara, la fel cum sunt si celelalte pe care trebuie sa le executi asupra ei, cum este si plivitul carnitul, copilitul si cizelarea, fiecare cu rolul sau. Toate la un loc duc catre un scop comun: o vita de vie dezvoltata armonios, cu rod mare si de cea mai buna calitate.
Cand vine vorba despre operatiunea pe care o avem in dezbatere, trebuie sa stii ca presupune inlaturarea varfurilor lastarilor de crestere, cat si a celor purtatori de rod.
Lucrarea are menirea de a o opri din crestere fix in perioada de dinaintea infloritului, substantele nutritive fiind directionate mai bine pentru scopul final: rodul. Nutrientii vor ajunge spre flori (vor face rod mai bogat) si nu vor mai fi folosite pentru crestere. Florile se vor lega si mai bine.
Ciupitul se va executa cu cel mult 5 zile inainte de inforit.
Cum sa executi ciupitura lastarilor vitei de vie
Inainte de a te apuca de lucrare trebuie sa ai in vedere momentul cand o executi. Specialistii ne invata ca trebuie executata inainte de inflorit, mai precis in fenofaza. Este de la sine inteles ca lucrarea se va face in prima luna de vara, in iunie, cu 3 zile inainte de inflorit.
Lucrarea in sine are rolul de a stimula o mai buna legare a florilor, plus ca se va observa si o mai buna diferentiere a mugurilor fertili, adica cei care in anul viitor vor evolua in lastari cu rod.
Se realizeaza prin inlaturarea varfurilor, adica a punctului de crestere, cu 2-3 frunzulite abia pronuntate. Pentru urmatoarele doua saptamani,vita de vie se va opri din crestere si florile se vor lega mai bine pentru ca substantele nutritive vor fi directionate spre ele. Se scurteaza cu doar 2-3 centimetri.
Ciupitul lastarilor vitei de vie este o operatiune care se executa manual.
Ai in vederea sa nu te atingi de lastarii de pe cepul de inlocuirii a verigii de rod, pentru ca acestia reprezinta fondul de inlocuire pentru anul viticol urmator.
Citeste si: Putregaiul cenusiu la vita de vie. Cum sa combati, schema de tratament
Ciupitul lastarilor vitei de vie este mai mult decat binevenita pentru soiurile cu legare deficitara, asa cum este, spre exemplu, Bicane, Muscat de Hamburg sau Coarna Neagra.
De lucrare nu vor avea nevoie soiurile care, prin natura lor, nu se confrunta cu legarea deficitara. Printre aceste soiuri se numara si Oslobeanu sau Afuz Ali.
Lucrarea se mai poate realiza si fara sa fie legata de perioada infloritului. Se va executa atunci cand vita de vie a trecut prin diferite calamitati, cum ar fi grindina, ger sau furtuni puternice, si care au distrus planta. Ciupitul va stimula practic aparitia de noi copili ce sunt necesari pentru refacerea butucului.
La fel de bine poti face acest tip de taiere in verde si pentru a stimula aparitia de copiIi fertili pe lastari lacomi. Astfel, se va putea obtine o productie secundara. Scenariul se aplica in situatiile cand productia principala a fost afectata de temperaturi scazute sau chiar de inghet. In lipsa unei astfel de lucrari, productia ar putea fi afectata aproape in intregime.
Specialistii ne mai invata ca ciupitura lastarilor de vita de vie se mai poate executa si in situatia speciala cand plantatiile tinere proiecteaza tipul arhitectonic/forma de conducere.
Tipuri de taieri
Ciupitul lastarilor vitei de vie este doar una dintre taierile care se executa la acest tip de planta.
Cele mai importante tipuri de taieri sunt:
- cele care se efectueaza in primii ani de la plantare, cunoscute drept taieri de formare
- taieri de rodire necesare pentru rod bogat si calitativ
- taieri de regenerare, necesare cand butucii si-au pierdut forma si au aparut elemente de schelet degarnisite, ca urmare a unor taieri defectuoase sau din cauza, supraincarcarii cu rod sau elemente lemnoase
-taieri speciale, necesare dupa producerea unor calamitati, cum ar fi ger, seceta, grindina.