Cum sa cresti Eustoma. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori
Cum sa cresti Eustoma. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori

Cum sa cresti Eustoma. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori


Eustoma sau Lisianthus este o planta eleganta si parfumata, delicata si cu un aspect placut. Isi are originea in sudul Statele Unite ale Americii si Mexic, intr-o clima tropicala. In Europa a ajuns destul de tarziu, undeva prin secolul al XIX-lea.

Cum sa cresti Eustoma. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori – Cuprins:

Inmultire Eustoma

Eustoma
Eustoma

Cum sa inmultesti Eustoma. Reproducerea Eustomei se poate face fie cu ajutorul semintelor, fie prin butasi inradacinati, fie prin microbutasire in vitro. Prima metoda este cea mai agreata, deoarece in acest fel se vor obtine plante mai robuste, cu flori bogate.

Insamantarea este de preferat sa fie facuta toamna sau iarna. Se utilizeaza un pat de samanta la o temperatura de 15 grade, mentinuta constant. Vasul umplut cu compost special pentru germinarea semintelor trebuie mentinut la adapost, umed si acoperit.

Este indicat un sol de tipul amestecului de turba si perlit sau turba, perlit si pamant de frunze, in parti egale. Rasadurile pot fi repicate abia la 2 luni de la semanatin vase cu turba.

Mai mult, este importanta repicarea lor in ghivece cu diametrul de 8-10 centimetri cu aproximativ 3 saptamani inainte de infiintarea culturii. Atentie! Este necesara o grija sporita sa nu deranjezi radacinile la repicare sau la plantarea in gradina.

Cum sa cresti Eustoma. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori
Cum sa cresti Eustoma. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori

Cea de-a doua metoda de inmultire este prin butasi inradacinati. Este o metoda mai putin utilizata deoarece inradacinarea este destul de dificila, anevoioasa. Butasii de Eustoma se taie la 10-15 centimetri, cat sa aiba trei perechi de frunze, si se trateaza cu Radistim sau alta substanta care favorizeaza formarea radacinilor.

Butasul astfel tratat va fi plantat intr-un substrat alcauit din amestec in parti egale de turba fibroasa si perlit. Pentru a prinde radacina, butasii au nevoie de 22-24 de grade Celsius si de o umiditate relativa a aerului de 85-90%. Chiar si asa, butasii vor prinde radacini greu, in 40-50 de zile.

Citeste si: Cum sa cresti Trompeta ingerilor. Ingrijire, inmultire, conditii de crestere

Ultima metoda este din ce in ce mai utilizata. Microbutasirea in vitro implica mentinerea unei temperaturi de 18-24 de grade Celsius in perioada de regenerare a plantelor.

Aclimatizarea plantelor regenerate in vitro se face in cel mult 3 saptamani  pe un substrat de turba si vermiculit, in parti egale la 25 de grade Celsius si o umiditate a aerului de 85-90%. Dupa ce au fost aclimatizate, plantele vor fi mentinute la 18 grade Celsius, pe timpul zilei si la 10 grade Celsius, noaptea.

Conditii de crestere si ingrijire Eustoma

Ingrijire Eustoma
Ingrijire Eustoma

Este recomandat ca solul sa fie reavan, drenat, bogat in nutrienti, cu un pH neutru, cuprins intre 6.5 si 7,  si o umiditate moderata. Planta trebuie udata la intervale regulate de timp, cu o cantitate mare de apa, astfel incat intre doua udari, substratul sa nu se usuce foarte tare.

In ceea ce priveste temperatura, Eustoma se simte bine in intervalul 20-25 de grade Celsius, iar nevoia de lumina a plantei este mare. Asadar, prefera spatiile luminoase, insorite.

Daca Eustoma ta este cultivata in ghiveci, te sfatuiesc sa plasezi ghiveciul langa o fereastra cu orientare sudica sau estica.

Citeste si: Cum sa cresti Sedum spectabile sau floare grasa. Ingrijire, inmultire, boli si daunatori

Fertilizarea se va face de doua ori pe luna, de la inceputul primaverii si pana la sfarsitul verii,  cu ingrasaminte lichide sau hidrosolubile, speciale pentru plante decorative prin flori. Este ideal ca ingrasamantul sa fie bogat in fier, dar sa contina si fosfor, chiar daca in concentratie mai mica.

In ceea ce priveste tunderea, specialistii te sfatuiesc sa indepartezi varfurile vegetative ofiliate si partile deteriorate ale plantei. Ciupirea varfului iti va oferi ramificatii laterale frumoase si bogate.

In cazul in care Eustoma sau Lisianthus este plantata in gradina si s-a inaltat prea mult, este indicat sa o sprijini cu araci sau orice alt suport decorativ ai la indemana.

Udarea este important sa fie facuta intai prin aspersie, apoi prin picurare, iar daca temperaturile sunt ridicate, este indicata pulverizarea apei pe frunze.

Lisianthus. Boli si daunatori

Lisianthus
Lisianthus

Cum sa cresti Eustoma. Nivelurile excesive de umiditate in sol produc putrezirea radacinilor. Planta poate fi afectata de putregaiul cenusiu, albirea frunzelor, putrezirea tulpinilor si diferite viroze.

Albirea frunzelor este favorizata de temperaturile ridicate si se manifesta prin aparitia unor pete albe pe frunze. In timp, aceste pete se largesc si devin bej-albicioase.

Prezenta fungilor duce la aparitia fuzariozei, dar si a putregaiului radacinii si  a putregaiului tulpinii

Cei mai intalniti daunatori sunt acarienii, cosinila, afidele si tripsii.

Atat bolile, cat si daunatorii pot fi preveniti prin asigurarea conditiilor de mediu specifice plantei. Apoi, pentru combatarea imbolnavirilor si a daunatorilor sunt utile substantele din magazinele de specialitate.