Cum sa combati putregaiul cenusiu la ardei si ce tratamente trebuie sa efectuezi
Cum sa combati putregaiul cenusiu la ardei si ce tratamente trebuie sa efectuezi

Cum sa combati putregaiul cenusiu la ardei si ce tratamente trebuie sa efectuezi


Cum sa combati putregaiul cenusiu la ardei. Afla care sunt primele semne ale bolii, ce sta la baza acesteia, dar si ce tratamente trebuie sa efectuezi pentru ca recolta de ardei sa nu fie afectata. Ce trebuie sa stie orice gradinar.

Cum sa combati putregaiul cenusiu la ardei si ce tratamente trebuie sa efectuezi – Cuprins:

Primele semne ale bolii. Ce trebuie sa stii

Botrytis cinerea ardei
Botrytis cinerea ardei

Pentru cei ce nu stiu, putregaiul cenusiu la ardei este cauzat de ciuperca Botrytis cinerea, aceeasi care afecteaza si rosiile, vinetele ori salata. Tocmai de aceea, trebuie sa stii si care sunt primele semne de instalare ale bolii.

Boala poate afecta atat plantele cultivate in spatii protejate, adica sere sau solarii, dar si pe cele cultivate in camp. Desigur, umiditatea excesiva sta la baza bolii, asa ca aceasta afecteaza ardeii mai ales in anii ploiosi ori cand plantele sunt udate excesiv.

Primele semne ale bolii se vor observa pe ardei care tocmai s-au format si vor incepe de la codita acestora. Ardeii vor prezenta pete cenusii, pielita acestora se crapa, iar apoi pot aparea si scurgeri.

Pe masura ce boala avanseaza, acele pete de culoare bruna vor aparea si pe frunzele plantelor, dar si pe tulpina. Mai mult, vei observa si un puf de culoare gri care poate acoperi zonele afectate.

Putregaiul cenusiu la ardei. Cum sa combati, ce tratamente aplici

Putregaiul cenusiu la ardei
Putregaiul cenusiu la ardei

Dupa cum spuneam, putregaiul cenusiu la ardei este favorizat de umezeala excesiva. Tocmai de aceea, ar fi bine sa stii si care sunt masurile de preventie, pentru a tine boala la distanta.

In primul rand, iti recomandam irigarea prin picurare si nu cea prin aspersie. Irigarea prin picurare este mult mai eficienta si frunzele plantelor nu vor ramane umede.

In cazul in care cultivi ardei in sera sau solar, este bine sa aerisesti aceste spatii protejate in mod corespunzator. Daca nu stii cum, iti prezentam aici un mic ghid unde explicam acest lucru.

Totodata, trebuie sa eviti fertilizarea excesiva a ardeilor, pentru ca acest lucru poate mari sensibilitatea la boli. Iti recomandam sa respecti recomandarile producatorului, dar mai ales cantitatile pe care trebuie sa le folosesti.

Citeste si: Cum sa combati mozaicul tomatelor si ce tratament sa folosesti

Pentru a combate putregaiul cenusiu la ardei, va fi necesar sa aplici un tratament cu unul din aceste produse: Captan 80 WDG, Dragonis, Taegro, Scala, Signum, Folpan 80 WDG, Pyrus 400 SC, Score 250 EC, Teldor 500 SC, Luna Sensation 500 SC, Switch, Prolectus, Cydeli Top, Cabrio Top sau Ortiva Top.

Tratamentele trebuie aplicate neaparat dupa operatiuni precum copilire, carnire sau desfrunzire, dar si dupa ce culturile au fost afectate de grindina. Mare atentie si la timpul de pauza care trebuie respectat, adica perioada de la aplicarea tratamentului si pana la recoltare. 

Si, bineinteles, respectati cantitatile recomandate de producator, pentru ca ciuperca sa nu devina rezistenta la acel tratament. Iti recomandam si alternarea produselor, pentru ca tratamentele sa nu isi piarda din eficienta!