Cum sa-ti pregatesti masina pentru iarna: 10 lucruri pe care sa le ai in vedere
Cum sa-ti pregatesti masina pentru iarna: 10 lucruri pe care sa le ai in vedere

Cum sa-ti pregatesti masina pentru iarna: 10 lucruri pe care sa le ai in vedere


Sezonul rece se apropie cu pasi repezi, iar daca esti sofer atunci trebuie sa stii cum sa-ti pregatesti masina pentru iarna. Iata 10 lucruri pe care sa le ai in vedere si ce trebuie sa iei in considerare atunci cand iti pregatesti automobilul pentru anotimpul rece.

Preventia este cea mai recomandata optiune, asa ca daca vrei sa mentii nivelul optim de functionare al automobilului tau, ar fi cazul sa ii investesti in schimbul de lichide, sistem de franarem sau alte lucruri care o sa iti aduca economii de mii de lei.

Verifica bateria masinii si inlocuieste-o daca e nevoie

Baterie auto
Baterie auto

Bateria masinii tinde sa cedeze atunci cand vine sezonul rece, iar acest lucru este din cauza faptului ca aceasta consuma mai multa energie. Motorul porneste mai greu pe timp de iarna, iar uleiul se ingroasa de la temperatura scazuta, asa ca bateria trebuie sa munceasca mai mult.

Este recomandat sa iti testezi bateria masinii si sa te asiguri ca nu sunt urme de coroziune in jurul bornelor. Mai mult, poti apela la un profesionist care iti va spune daca aceasta are sau nu nevoie de inlocuire.

Foloseste anvelope de iarna

Anvelope de iarna
Anvelope de iarna

Anvelopele sunt extrem de importante pentru siguranta ta, iar ele trebuie sa fie in stare perfecta. Daca nu ai inca un set de anvelope de iarna, atunci trebuie sa iei in considerare cumpararea unuia. Totodata, poti cumpara si un set de jante de tabla, pentru a nu fi nevoit sa le dai jos de pe jantele de aliaj la fiecare schimb periodic.

Nu uita ca anvelopele de iarna ofera un control mai bun, micsoreaza distanta de franare, ofera o tractiune mult imbunatatita pe zapada, dar si pe drumuri acoperite de gheata sau apa.

Verifica sistemul de franare

Verificare sistem franare masina
Verificare sistem franare masina

Degeaba ti-ai instalat anvelope de iarna, daca sistemul de franare prezinta defectiuni. Asigura-te ca verifici franele intr-un service autorizat pentru ca pe timp de iarna, umezeala si sarea folosita de drumari iti pot crea probleme.

Nu uita ca pe timp de iarna te lovesti de zapada, de temperaturi extrem de scazute, de zapada topita sau de multa umezeala. Toate aceste lucruri sunt periculoase si trebuie sa te asiguri ca franele masinii tale functioneaza perfect.

Inlocuieste lichidele masinii

Lichid de parbriz pentru iarna
Lichid de parbriz pentru iarna

Nu uita ca pe timp de iarna, lichidul de frana se poate degrada si pot aparea molecule de apa. Schimbarea lichidului de frana este esentiala, mai ales daca te duci sa iti verifici sistemul franare.

Bineinteles, lichidul de parbriz este esential pe timp de iarna, asa ca asigura-te ca pui unul care rezista la temperaturi extrem de scazute. Nu vrei ca lichidul de parbriz sa inghete si ca vasul sa se sparga.

Antigelul isi pierde din proprietati in 2-3 ani, asa ca imbatranirea acestui lichid duce si la o scadere a punctului de inghet. Asta inseamna ca si el necesita o inlocuire inainte ca iarna sa isi faca aparitia.

Cumpara un nou set de stergatoare pentru parbriz

Stergatoare parbriz iarna
Stergatoare parbriz iarna

Daca tot ai inlocuit lichidul de parbriz, asigura-te ca ai si un set nou de stergatoare. O vizibilitate buna pe timp de iarna inseamna mai multa siguranta. Nu o sa cheltui mai mult de 100 de lei pe un set de stergatoare, asa ca nu ar fi rau sa iti cumperi unul.

Nu uita ca stergatoarele se strica repede atunci cand zapada de pe parbriz ingheata, iar daca deja folosesti unele de cativa ani, atunci este cazul sa iti cumperi un nou set. Incepe iarna cu stergatoare de parbriz complet noi!

Mentine nivelul de combustibil din rezervor

Pompa de benzina iarna
Pompa de benzina iarna

Combustibilul este important in sezonul rece, dar cel mai important lucru pe care sa il tii minte este ca nivelul rezervorului sa nu coboare sub jumatate. Atunci cand este aproape gol, umezeala isi face aparitia in rezervor si acest lucru poate sa iti strice pompa de combustibil sau alte componente.

Gandeste-te ce se intampla daca acea umezeala ingheata? Pagubele pot fi mult mai mari, iar din acest motiv trebuie ca nivelul de combustibil sa nu coboare sub jumatate. Afla si cum poti sa minimalizezi consumul de combustibil!

Presiunea din anvelope

Verificare presiune anvelope
Verificare presiune anvelope

Desi nu iti poate parea importanta, presiunea din anvelope este esentiala pentru masina ta. In primul rand, o presiune corecta inseamna si un nivel de aderenta optim. Directia o sa fie si ea afectata daca presiunea anvelopelor nu este corecta.

Mai mult, masina ta va frana mult mai eficient atunci cand toate anvelopele au presiunea corecta. Consumul de combustibil creste si el atunci cand anvelopele masinii nu au presiunea recomandata de producator, asa ca mare atentie!

Verifica sistemul de incalzire al masinii

Sistem incalzire masina
Sistem incalzire masina

Pentru ca pe timp de iarna ai nevoie de caldura, nu ar fi rau sa verifici sistemul de incalzire al masinii. Asigura-te ca totul functioneaza perfect, pentru ca nu vrei ca atunci cand vine sezonul rece sa dardai de frig in masina.

Totodata, verifica si sistemul de incalzire din luneta sau parbriz, daca masina ta este dotata cu asa ceva. Daca un fir se rupe sau este intrerupt, atunci sistemul nu va mai functiona.

Schimbul de ulei

Schimb ulei masina
Schimb ulei masina

Temperaturile scazute modifica nivelul de vascozitate al uleiului, ceea ce inseamna ca acesta se va scurge mai incet si nu va mai lubrifia motorul asa cum trebuie. Tocmai din acest motiv ar fi o idee buna sa schimbi uleiul cu unul special pentru anotimpul rece.

Daca nu stii ce tip de ulei sa folosesti, poti verifica in cartea tehnica a masinii. Apeleaza la un service autorizat pentru a face acest lucru si foloseste produse de calitate. Afla si cum sa intretii in mod corect un automobil!

Sistemul de iluminare

Sistem de iluminare masina iarna
Sistem de iluminare masina iarna

Verifica si sistemul de iluminare al masinii tale. O vizibilitate buna poate face diferenta dintre viata si moarte, asa ca nu e important doar sa vezi, ci si sa fii vazut.

Drept urmare, verifica farurile, stopurile, luminile de ceata sau sistemul de semnalizare. Luminile consuma mai multa energie pe timp de iarna, pentru ca zilele sunt mai scurte, asadar o sa ai nevoie ca ele sa functioneze perfect!