Cum sa folosesti dolomita ca ingrasamant. Afla ce beneficii ofera pentru sol, dar si ce fel de nutrienti are in compozitie. Cand se face fertilizarea cu dolomita si ce trebuie sa stii.
Ce este dolomita
Daca inca nu stiai, dolomita este o roca naturala ce are in componenta sa carbonat de calciu si magneziu. Din punct de vedere chimic, aceasta roca este inrudita cu calcarul.
In agricultura, roca este folosita pentru a corecta aciditatea solului, dar in acelasi timp poate fi utilizata ca si ingrasamant.
De mentionat faptul ca aceasta roca este utilizata doar pentru solurile acide, pentru ca daca este utilizata pentru un sol alcalin sau neutru, nu va avea niciun efect.
Bineinteles, inainte de a utiliza dolomita pentru o suprafata de teren este absolut necesar sa faci o analiza a solului. In acest fel, afli valoarea pH-ului si o sa vezi daca poti folosi sau nu aceasta roca pentru tipul de sol pe care il ai.
Cum sa utilizezi acest ingrasamant
Inainte de toate, ar trebui sa stii ca perioada pentru a folosi dolomita ca ingrasamant este dupa recoltare si pana primavara devreme.
Metoda de utilizare este destul de simpla, ingrasamantul se va imprastia uniform pe sol, iar apoi pamantul va trebui afanat la o adancime de 10-15 cm.
Totodata, trebuie sa stii ca dolomita se foloseste o data la 4-5 ani pe aceeasi suprafata de pamant. Totusi, ar fi bine sa vezi si care sunt ingrasamintele care pot fi utilizate impreuna cu aceasta roca, pentru a te asigura ca obtii rezultatele dorite.
Dolomita este un produs 100% natural, asa ca poate fi utilizata cu succes in agricultura ecologica, dar se poate folosi si in fermele bio sau organice.
Citeste si: Cum sa faci mranita si sa folosesti acest ingrasamant in gradina ta
Pentru legume sau vita de vie, expertii recomanda sa folosesti 300 g de dolomita pentru fiecare metru patrat.
De asemenea, acest ingrasamant mai poate fi folosit si pentru pomii fructiferi, unde se aplica primavara si toamna. Pentru pomii care au o varsta de pana in 5 ani, este necesar sa folosesti un kilogram, iar pentru cei ce au o varsta intre 5 si 10 ani se vor folosi 2 kg. Pomii care au peste 10 ani au nevoie de 3 kg de dolomita.
Asadar, acest tip de ingrasamant poate fi folosit cu succes in gradina, insa nu uita sa faci o analiza a solului pentru a vedea ce tip de sol ai in gradina. Abia dupa aceea iti poti da seama cum sa o utilizezi!