Cum sa obtii o cetatenie italiana. Peste 1.2 milioane de romani locuiau legal in Italia la mijlocul anului 2020, etnicii romani formand cea mai numeroasa minoritate din aceasta tara. Numerosi romani au plecat in Italia pentru a munci, reusind in timp sa isi puna bazele unei familii acolo si sa isi inceapa o noua viata.
Nu este de mirare astfel ca nu sunt deloc putini cei interesati sa obtina cetatenia italiana. Iar acest lucru este posibil in cazul celor care au stat deja in Italia pentru o anumita perioada. Bineinteles, exista insa si cateva conditii care trebuie indeplinite. Asadar, cum sa obtii cetatenia italiana ca roman si care sunt conditiile pe care este necesar sa le indeplinesti? Aflam mai multe detalii interesante in randurile urmatoare!
Cetatenie italiana. Cum sa o obtii si ce acte sunt necesare
In primul si primul rand, romanii care isi doresc cetatenia italiana trebuie sa stie ca pot aplica pentru aceasta numai dupa patru ani de rezidenta legala in Italia. Aceasta perioada este aceeasi pentru toti cetatenii tarilor membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, cei care isi doresc obtinerea cetateniei italiene trebuie sa dovedeasca ca au avut un venit minim in ultimii trei ani petrecuti in Italia.
Spre exemplu, in anul 2021, venitul minim solicitat pentru depunerea cererii de cetatenie era de 8.263 de euro pentru fiecare dintre ultimii trei ani lucrati inainte de solicitarea cetateniei. Venitul in cauza poate fi dovedit printr-o declaratie de venit, prin intermediul formularelor 730 sau “Unico”. Dovada veniturilor incasate mai poate fi facuta si prin intermediul certificarii unice CUD.
Citeste si: Cum sa cumperi o cetatenie si cat costa aceasta in functie de tara
Ramanem la capitolul venituri si facem o mentiune extrem de importanta pentru acele familii in cadrul carora unul dintre soti nu inregistreaza niciun venit.
Potrivit legislatiei din Italia, daca unul dintre soti nu are niciun venit, atunci venitul minim necesar pentru obtinerea cetateniei creste pana la un nivel de 11.362 de euro, valabil pentru anul 2021. De asemenea, in cazul in care in familie exista minori, acest venit minim este suplimentat cu inca 516 euro pentru fiecare minor in parte.
Acte necesare pentru obtinerea cetateniei italiene
Cetatenii romani care doresc sa aplice pentru obtinerea cetateniei italiene vor avea nevoie de urmatoarele acte:
- cod fiscal
- permis de sedere
- pasaport si carte de identitate valabile
- certificatul de nastere international (de culoare albastra), cu timbrul apostila pe original
- cazierul judiciar din Romania, cu timbrul apostila pe original
- atestatul care dovedeste cunoasterea limbii italiene, nivelul B1
- dovada platii unei taxe in valoare de 250 de euro la Posta Italiana
- timbru fiscal.
In cazul doamnelor care si-au schimbat numele dupa casatorie, este necesar, de asemenea, si certificatul de casatorie romanesc, cu timbrul apostila pe original. Certificatul trebuie tradus de catre un traducator autorizat, traducerea urmand mai apoi sa fie legalizata la tribunalul din orasul de domiciliu.
Traducerea si legalizarea pot fi facute insa si la Consulatele Generale ale Romaniei din Italia. Pentru a putea face insa acest lucru, certificatul de casatorie trebuie neaparat sa aiba timbrul apostila de la prefectura de domiciliu din Romania.
Procedura pentru obtinerea cetateniei italiene
Dupa primirea cererii de cetatenie italiana, Prefectura din Italia va verifica informatiile declarate printr-o comunicare cu celelalte institutii abilitate din aceasta tara – Ministerul de Justitie, Primaria de resedinta, respectiv Agentia Fiscala.
Mai exact, vor fi verificate ultimele trei declaratii de venit (CUD, modelul Unico sau formularele 730), resedintele din ultimii patru ani (Certificato di residenza storico), atestatul de sedere si certificatul care atesta componenta familiei.
Intreaga procedura de obtinere a cetateniei italiene poate dura pana la doi ani de zile de la momentul depunerii cererii initiale, asa ca nu va ramane decat sa va inarmati cu multa rabdare in asteptarea deciziei finale de acordare a cetateniei italiene.