Cum sa cureti petele de mucegai de pe o geanta de piele, in mod corect. De ce este acel mucegai periculos si de ce credem ca ar fi bine sa le cureti imediat ce le vezi. Iata ce trebuie sa stii!
Ce cauzeaza aparitia mucegaiului in casa ta
Bineinteles, inainte de a curata geanta de piele si a indeparta in totalitate acele pete de mucegai, ar fi bine sa stii si ce cauzeaza aparitia mucegaiului. Umezeala, circulatia proasta a aerului din camera respectiva si lipsa luminii soarelui, duc la aparitia mucegaiului. Sporii de mucegai isi pot gasi rapid loc in casa ta, pentru ca ii poti aduce chiar tu pe hainele tale.
Poti preveni aparitia mucegaiului curatand in mod constant casa, asa ca iti recomandam sa faci curatenie cel putin o data pe luna. De asemenea, ar fi bine sa aerisesti casa in fiecare zi, asa ca lasa geamurile deschise macar o ora pe zi. Daca locuiesti intr-o zona unde exista mai multa poluare, atunci poti lua in considerare cumpararea unui dezumidificator.
Mai poti folosi si silica gel, un material cunoscut pentru ca tine sub control umezeala din spatii inchise. Desigur, trebuie sa eviti si uscarea rufelor la interior, deoarece acest lucru creste nivelul de umiditate la interior.
Pete de mucegai pe geanta de piele. Cum sa le cureti in mod corect
Dupa cum bine stim, mucegaiul nu numai ca este daunator pentru obiectele din piele, acesta poate pune in pericol si sanatatea noastra. Tocmai de aceea, daca ai intampinat aceasta problema, ar fi bine sa actionezi imediat.
De ce? Ei bine, explicatia este destul de simpla! Mucegaiul iti poate irita pielea, ochii, nasul si gatul. Mai mult decat atat, mucegaiul poate declansa diferite alergii sau poate cauza probleme respiratorii! Asadar, trebuie sa iei masuri din momentul in care ai identificat problema.
Pentru a curata acele pete de mucegai aparute pe o geanta de piele o sa ai nevoie de otet, suc de lamaie sau spirt. Amesteca unul din ingredientele cu apa, folosind cantitati egale.
Citeste si: Cum sa cureti petele de mucegai de pe saltea
Urmatorul pas este sa folosesti o carpa curata pe care o inmoi in solutie, iar apoi sa stergi usor suprafata afectata de mucegai. Nu este nevoie ca acea carpa sa fie uda, doar umeda, asa ca scurge bine excesul de lichid pentru ca ar putea dauna suprafetei de piele.
Dupa ce ai curatat geanta si ai indepartat orice urma de mucegai, iti recomandam sa o lasi sa se usuce la soare pentru ca razele ultraviolete vor elimina in totalitate sporii microscopici.
Bineinteles, dupa ce ai curatat geanta si ai lasat-o sa se usuce la soare, ar fi bine sa tratezi suprafata curata cu lapte Doina, pentru a te asigura ca aceasta va fi hidratata si nu se va usca. Nu ar fi o idee rea sa arunci o privire si la interior, pentru ca exista pericolul sa gasesti acolo niste urme de mucegai. In locurile greu accesibile, poti folosi niste betisoare pentru urechi, asa ca spor la treaba!