Iarba neagra sau Calluna vulgaris este o planta care a castigat popularitate in Romania in ultimii ani, poate si datorita faptului ca este extrem de rezistenta si ca, poate supravietui la exterior, pana la o minima de -30 de grade Celsius.
Iarba neagra este o planta care provine din regiuni nordice si care s-a raspandit foarte bine in America, Europa si Asia. Este o planta cu o crestere lenta si o dezvoltare pe tot parcursul anului. Iarba neagra este utilizata fie ca planta decorativa, fie pentru a acoperi efectiv solul, zone cu multe roci, bordurile sau terasele.
Beneficii Calluna vulgaris
Trebuie sa stii ca ramurile si frunzele contin substante minerale, acizi organici, flavonoide, tanoizi, arbutilina si ulei eteric si, datorita acestor compusi, iarba neagra are efecte antiseptice si astringente.
Este utilizata in stimularea capacitatii de contractie a muschiului inimii si in zona renala, pentru dizolvarea si eliminarea calculilor renali, stimuland eliminarea apei din organism.
Mai este folosita ca adjuvant in tratarea ranilor, a tulburarilor de tranzit intestinal si in oprirea hemoragiilor.
Este utilizata sub forma de infuzie, decoct sau tinctura, insa iti recomand ca, inainte de a trece pe la magazinul naturist pentru a cumpara aceste produse, sa te sfatuiesti cu medicul tau.
Inmultire Iarba neagra
Sunt mai multe modalitati prin care se poate realiza multiplicarea acestei plante – prin butasi, prin divizarea tufei si prin seminte.
Inmultirea prin divizarea tufei se face primavara, in lunile aprilie si mai sau toamna, undeva la finalul lunii septembrie si inceputul lui octombrie.
Taierea butasilor, inradacinarea lor si cultivarea lor este un al procedeu de inmultire. Taierea se recomanda dupa ce planta va implini doi ani de viata si, chiar daca se face sau nu butasire, taierea are ca scop prevenirea imbatranirii plantei mame. Butasirea se face primavara sau la finalul verii.
Planta se poate inmulti si prin seminte, insa nu este cel mai recomandat procedeu.
Ingrijire Iarba neagra si conditii de crestere
Iarba neagra sau Calluna vulgaris are nevoie de un sol bine drenat, cu o umiditate moderata si o fertilitate medie. Prefera solurile cu un pH cuprins intre 4.5-5.5, adica un sol acid. Prefera solurile lutoase, nisipoase.
Udarea este recomandat sa fie facuta la intervale regulate, folosind cantitati moderate de apa, astfel incat solul sa fie mentinut reavan.
De asemenea, este indicat ca in perioadele foarte calde ale anului, solul sa fie protejat prin mulcire – un procedeu care impiedica uscarea substratului. Trebuie sa stii ca uscarea solului la suprafata va afecta serios planta deoarece aceasta are un sistem de radacini superficial.
Trebuie sa mai stii ca Iarba neagra nu se simte bine intr-o atmosfera umeda, dar nu tolereaza nici aerul prea uscat.
Citeste si: Cum sa cresti Buxus. Ingrijre, inmultire, boli si daunatori
Calluna vulgaris prefera spatiile intens luminate, insa, daca vremea de afara este caniculara, recomandarea este sa muti ghiveciul intr-un spatiu umbrit. Sunt ideale expunerile plantei catre sud, vest sau est, insa nu spre nord.
In ceea ce priveste temperatura, trebuie sa stii ca vara, Calluna vulgaris se simte bine la 18-20 de grade Celsius, in vreme ce iarna ii este cel mai bine intre 7 si 12 grade, asta chiar daca tolereaza minime de pana la -30 de grade Celsius.
Transplantarea plantelor nu este recomandata si, din acest motiv, cand te decizi sa cultivi Iarba neagra, este recomandat sa alegi un recipient care sa asigure nevoile de dezvoltare ale plantei pe termen lung.
Fertilizarea se face cu ingrasaminte pentrui plante cu flori, dar care prefera un pH acid.
Asa cum am mai spus, taierea este un procedeu care te ajuta sa previi imbratranirea, eventual prematura, a acestei plante.
Boli si daunatori Calluna vulgaris
Din fericire, Iarba neagra este o planta destul de ferita de boli si de daunatori. In ceea ce priveste daunatorii, nu se mentioneaza nici macar unul.
Insa, cu privire la boli, Culuna vulgaris se poate imbolnavi din cauza neindeplinirii conditiilor de mediu de care are nevoie. Astfel, umiditatea excesiva va favoriza aparitia infectiilor fungice, asa ca, mare atentie la necesarul de apa al plantei.
Asa cum ti-am spus, uscarea solului in perioadele caniculare va duce la boli ale radacinilor si, in cele din urma la compromiterea plantei. Mare atentie la mentinerea unei temperaturi si a unui nivel al uimiditatii in sol care sa permita plantei sa se dezvolte armonios.