Pastrarea usturoiului iarna. Afla cum sa depozitezi usturoiul fara sa se strice pe timpul iernii, dar si care sunt cele mai bune metode de pastrare. Iata ce trebuie sa stii, dar mai ales ce ar trebui sa eviti!
Pastrarea usturoiului iarna. Cum sa faci asta in mod corect
Daca inca nu stiai, pastrarea usturoiului pe timp de iarna trebuie sa includa cativa pasi importanti. Nu de alta, dar daca il depozitezi langa alte legume, este posibil sa se strice.
In primul rand, trebuie sa stii ca usturoiul (Allium sativum) se pastreaza foarte bine cu ceapa, asa ca este indicat sa faci doar aceasta asociere daca vrei ca acesta sa reziste pe toata durata sezonului rece.
Mai mult, daca l-ai recoltat din propria gradina, usturoiul trebuie lasat intai la uscat in lumina soarelui pentru cateva ore, iar apoi intr-un loc intunecat, dar in acelasi timp ofera si o ventilare buna. Nu de alta, dar acesta trebuie sa fie uscat perfect inainte de depozitare.
In cazul in care exista capatani de usturoi deteriorat sau chiar putrezit, este indicat sa il arunci sau sa folosesti ce poti cat mai repede. Evita asocierea acestora cu capatanile sanatoase, pentru ca este posibil sa le strici si pe celelalte.
Ideal, este sa pastrezi usturoiul in cutii de lemna sua de carton, pentru ca acestea permit aerului ca circule si nu influenteaza gustul acestuia. Ar fi bine sa nu depozitezi usturoiul in lazi sau recipiente de plastic, deoarece acestea nu permit circularea aerului si pot influenta gustul.
Pastrarea usturoiului iarna. Daca ai o pivnita, acolo este locul ideal pentru a depozita usturoiul pe termen lung. Totusi, asigura-te ca locul este curat si bine ventilat, dar in acelasi timp si ca are o umiditate scazuta si o temperatura de cateva grade Celsius.Â
In cazul in care vrei sa il tii in frigider, afla ca acolo nu poate sta pentru mai mult de 2-3 luni. De asemenea, ar fi indicat sa il tii invelit in folie alimentara de aluminiu, pentru a putea sa ii mentii umiditatea.
Citeste si: Legarea usturoiului. Cum sa faci asta si ce beneficii ofera
Trebuie sa mentionam faptul ca usturoiul se poate usca daca este tinut intr-un loc unde temperaturile sunt prea ridicate si nu exista umiditate deloc. Cateii de usturoi se vor micsora, iar gustul va fi afectat.
Totodata, trebuie sa inspectezi capatanile de usturoi in mod constant, pentru a te asigura ca acestea nu se strica. In cazul in care capatanile incep sa putrezeasca sau apar pete de culoare galbena, ar fi bine sa stii ca locul in care il pastrezi nu este deloc bun. Asadar, pastrarea usturoiului iarna trebuie facuta in conditii ideale!
Asigura-te ca temperatura in locul unde pastrezi usturoiul pentru iarna este de doar cateva grade Celsius. In cazul in care este prea cald, usturoiul va incepe sa germineze. In acelasi timp, in caz de umiditate ridicata, usturoiul se poate strica.