Reteta profiterol. Cum sa faci desertul copilariei
Reteta profiterol. Cum sa faci desertul copilariei

Reteta profiterol. Cum sa faci desertul copilariei


Reteta profiterol. Cum sa faci desertul din copilarie, de ce ingrediente ai nevoie, dar si care sunt pasii pentru a obtine gustul original. Ce trebuie sa stii si tu daca vrei sa prepari acest desert la tine acasa!

Reteta profiterol. Cum sa faci desertul copilariei
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp total
 
Autor:
Bucatarie: Internationala
Portii: 7-8
Ingrediente
Ingrediente crema de vanilie
  • 250 ml lapte
  • 75 g zahar
  • 3 galbenusuri de ou
  • 25 g amidon sau 50 g faina
  • 1 baton de vanilie
  • un praf de sare
Ingrediente choux a la creme
  • 75 ml lapte
  • 120 g faina
  • 65 g unt (80% grasime)
  • 75 ml apa
  • 3-4 oua
  • un praf de sare
Ingrediente frisca de casa
  • 400 g smantana (30% grasime)
  • 30 g zahar pudra
Ingrediente glazura ciocolata
  • 100 g ciocolata amaruie

Cum sa prepari crema de vanilie pentru reteta de profiterol

Reteta profiterol
Reteta profiterol

Primul pas pe care trebuie sa il faci atunci cand prepari acest desert este sa prepari crema de vanilie. Totusi, tine minte ca aceasta crema are nevoie sa stea la frigider timp de cateva ore, insa ideal ar fi sa o lasi sa stea peste noapte. Iti recomandam sa respecti acesti pasi cand faci reteta de profiterol.

Asadar, laptele se pune intr-o oala impreuna cu pastaia de vanilie, insa ai grija sa scoti miezul iar apoi sa pui si pastaia goala. Dupa asta, oala se pune la foc mic, insa mare atentie sa nu dea in clocot.

Cat timp laptele este pe foc, putem amesteca galbenusurile de ou impreuna cu zaharul si praful de sare. Folosind un mixer, totul se amesteca pana ce obtii o compozitie spumoasa, peste care adaugi faina sau amidon. Continua sa mixezi pana ce si acest ingredient se incorporeaza.

Este momentul sa luam laptele de pe foc si sa punem putin cate putin peste compozitia spumoasa pe care am obtinut-o. Nu uita inainte de asta sa scoti pastaia de vanilie si sa reduci viteza de mixare pentru a nu te stropi sau pentru a nu face mizerie.

Dupa ce ai amestecat totul, compozitia se va pune din nou pe foc si se amesteca in mod constant pana ce se ingroasa. Mare atentie sa nu se lipeasca de peretii vasului in care fierbe sau de fundul acestuia.

Crema se mai fierbe timp de 2-3 minute, iar apoi se pune intr-un vas termorezistent, tapetat cu folie alimentara. De ce folosim folia alimentara? Ei bine, este un mic secret pentru ca nu vrem ca aceasta crema sa prinda coaja.

Pune crema in vasul termorezistent, iar apoi totul se acopera cu folia alimentara si se lasa sa ajunga la temperatura camerei. Dupa aceea, se pune la frigider timp de cateva ore sau pana a doua zi.

Cum sa faci cojile de choux

Coji de choux la cuptor
Coji de choux la cuptor

Urmatorul pas este sa preparam choux a la creme sau acele coji de ecler rotunde ce se vor umple cu crema pe care am preparat-o mai sus. Este absolut necesar sa faci in casa aceste coji pentru a prepara ca la carte reteta de profiterol!

Cojile de ecler se prepara din aluat oparit, asa ca primul pas pe care trebuie sa il faci este sa pui laptele si apa intr-o cratita, iar apoi sa o pui la foc mic. Adauga sarea si untul, iar apoi asteapta ca untul sa se topeasca.

Atunci cand untul s-a topit si amestecul a ajuns aproape de fierbere, se adauga faina. Pune putin cate putin si continua sa amesteci folosind o lingura de lemn, pentru a evita formarea cocoloasele.

Continua sa amesteci pana ce pe fundul cratitei se va forma o pelicula albicioasa si pana ce apa va incepe sa se evapore putin din aluat. Este secretul pentru ca aceste choux a la creme sa iasa aerate, adica ideale pentru a fi umplute cu crema de vanilie.

Aluat de choux
Aluat de choux

Ia oala de pe foc si lasa aluatul sa se raceasca putin pentru ca va fi nevoie sa incorporam si ouale. Intre timp, porneste cuptorul si lasa-l sa se incinga pana ce ajunge la temperatura de 250 grade Celsius.

Urmatorul pas este sa incorporam ouale in aluat, folosind un mixer. Mare atentie! Aluatul trebuie nu fie foarte cald! Totul trebuie sa iasa ca la carte in aceasta reteta de profiterol!

Amesteca pana ce obtii o compozitie cremoasa, care nu curge. Apoi, pune totul intr-un pos cu dui sau intr-o punga de nylon cu spritz, dupa care se vor modela cojile de choux.

Bineinteles, totul se pune pe o tava pe care ai tapetat-o inainte cu hartie de copt. Dupa aceea, pune aluatul sub forma unor mici gogosele, exact ca in imaginea de mai sus.

Atunci cand cuptorul a ajuns la temperatura de 250 grade Celsius, cojile de choux se baga la cuptor si se lasa acolo timp de 15 minute. Atunci cand sunt aurii inseamna ca sunt gata si se pot scoate din cuptor.

Cum se face frisca de casa

Frisca de casa
Frisca de casa

Pentru a prepara frisca de casa ai nevoie de 400 grame de smantana (30% grasime) si 30 grame de zahar pudra.

Frisca de casa se prepara extrem de usor, trebuie sa pui ingredientele intr-un castron, iar apoi sa le amesteci folosind un mixer.

Avem si un mic secret pentru tine. Pune castronul in care urmeaza sa prepari frisca la congelator, timp de 15 minute. Mai mult, smantana trebuie sa fie de asemenea rece, asa ca ar fi bine sa o tii la congelator timp de 10 minute inainte de a o folosi.

Apoi, scoate castronul din congelator, pune frisca si folosind un mixer amesteca totul pana ce obtii o compozitie pufoasa. Treptat, adauga si zaharul pudra pana ce se incorporeaza si acest ingredient.

Pune frisca la frigider timp de cateva ore. Frisca trebuie sa fie rece atunci cand o folosesti pentru profiterol, asa ca nu sari peste acest pas daca vrei sa respecti reteta.

Reteta profiterol. Cum sa prepari dulcele de altadata

Reteta profiterol desert copilarie
Reteta profiterol desert copilarie

Daca si tu vrei sa prepari profiterol dupa reteta cofetariilor de altadata, atunci ai ajuns unde trebuie. O sa iti explicam ce trebuie sa faci pentru a obtine gustul din cofertariile de pe vremuri, atunci cand erau extrem de populare.

Dupa ce crema de vanilie si cojile de choux sunt gata, este momentul sa le umplem folosind un pos cu dui. Reteta de profiterol este aproape gata, mai trebuie doar sa asezam totul pe farfurioare sau in cupe.

Acum, este momentul sa topim putina ciocolata pentru ca avem nevoie si de acea glazura. Nu este deloc greu, trebuie doar sa pui o oala cu apa la fiert.

Citeste si: Cum sa faci ciocolata de casa. Cea mai buna reteta

Atunci cand apa s-a incalzit, pune un castron peste oala si in el vei topi bucatile de ciocolata pana ce vei obtine o glazura delicioasa pentru reteta de profiterol.

Tot ce mai trebuie sa faci dupa ce ai terminat cu ciocolata este sa te gandesti ce fel de inghetata vei folosi. Poti folosi inghetata de cacao sau orice alta aroma dorest, este la alegerea ta!

Asadar, se pune o cupa sau doua de inghetata, apoi se aseaza cojile de choux umplute cu crema de vanilie, iar dupa aceea se pune frisca. La final, se orneaza cu glazura de ciocolata. Desertul copilariei este gata!