Cum sa sapi groapa pentru plantarea unui pom fructifer. Desi la prima vedere pare un lucru extrem de simplu, trebuie sa stii ca si groapa este extrem de importanta pentru dezvoltarea si cresterea sanatoasa a viitorului tau pom. Tocmai de aceea, noi, Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Baneasa, o sa iti spunem ce trebuie sa faci.
Pichetarea terenului la plantarea pomilor fructiferi
Groapa plantare pom fructifer. Inainte de a face groapa propriu-zisa, este necesar sa ai insemnat pe teren locurile unde vor fi executate gropile, conform schemei de plantare decisa in prealabil. Aceasta activitate este foarte importanta pentru a avea o plantatie organizata in care va fi usor de executat lucrarile de intretinere, respectiv cele de recoltare.
Aceasta lucrare se numeste pichetat. Ce ai nevoie pentru aceasta lucrare? Ruleta pentru masuratori, este de preferat una de minim 5 metri lungime, sfoara sau sarma pentru trasat aliniamentul, picheti (bucati de lemn cu care se vor insemna locurile unde se vor executa gropile).
Acesti picheti pot fi achizitionati din comert sub forma de betisoare din lemnt pentru frigarui, bete pentru vata de zahar, sau pot fi confectionati din ramuri sau alte bete din gospodarie).
Important este ca acestia sa fie vizibili dupa introducerea in sol, astfel incat randurile de gropi, respectiv de pomi sa fie drepte si bine aliniate.
La ce adancime se face groapa pentru plantare a unui pom fructifer
Un alt aspect important la plantare, este, stabilirea adancimii gropii si pentru asta trebuie sa stii care este dimensiunea sistemului radicular (radacinii) pomului care va fi plantat, daca pomul este altoit respectiv la ce adancime se afla punctul de altoire, si de asemenea care ar trebui sa fie adancimea la care se face plantarea pomilor fructiferi in gradina ta.
Nu uita ca groapa este esentiala pentru dezvoltarea radacinilor pomului fructifer, asa ca aceasta are rolul de a ajuta la fixarea materialului saditor.
Adancimea la care se executa gropile, este influentata de tipul de sol in care se va face plantarea.
Citeste si: Cum sa cultivi pomii fructiferi in functie de zona in care locuiesti
Groapa plantare pom fructifer. In general, adancimea minima a gropii pentru plantarea unui pom fructifer nu trebuie sa fie mai mica de 50 de centimetri.
Adancimea maxima la care se poate face o groapa pentru plantarea unui pom fructifer nu ar trebui sa depaseasca 80 de centimetri.
Atentie, adancimea la care se executa gropile este influentata si de profilul de sol in care aceasta se executa.
In ceea ce priveste dimensiunea gropii de plantare, aceasta are in general latimea si lungimea de 50×50 de centimetri.
In cazul in care vorbim despre solurile usor nisipoase, gropile ar trebui sa aiba o adancime de 60 de centimetri, in timp ce latimea si latimea trebuie sa fie de 60×60 de centimetri.
In cazul in care o sa plantezi pomul fructifer pe un teren aflat in panta, care este predispus la eroziune, atunci va fi necesar ca adancimea sa fie cu 5 centimetri mai mare. Totodata, daca solul are o umiditate ridicata, adancimea ar trebui sa fie cu 5 centimetri mai mica.
Groapa plantare pom fructifer. Iti poti da seama usor de adancimea ideala de plantare a pomului fructifer dupa nodul sau punctul de altoire, care dupa ce ai tasat pamantul din jurul acestuia, trebuie sa aiba acelasi nivel cu solul.
Punctul de altoire ar trebui sa se situeze la nivelul solului sau la 2-3 cm deasupra acestuia astfel incat sa nu fie favorizata emiterea de radacini din portaltoi si desprinderea acestuia de altoi.
Poti recunoaste foarte usor punctul de altoire, reprezinta acea ingrosare ori acea cuta de dimensiuni reduse ce se afla la capatul inferior al trunchiului.
Reprezinta punctul in care a mugurele altoi, fost inserat pe portaltoi in procesul de inmultire vegetativa (nu din sambure). Atunci cand faci plantarea, punctul sau nodul de altoire trebuie orientat si catre nord.
Cand se sapa groapa pentru plantare a unui pom fructifer
Groapa plantare pom fructifer. In primul rand, ar trebui sa stii ca pomii fructiferi pot fi plantati toamna si primavara. Avantajul pe care il ofera plantarea pomilor pe timp de toamna este ca umiditatea este mai ridicata, iar radacinile se prind cu usurinta si devin mai rezistente pomul fiind in repaus vegetativ. Atentie! Pomul la plantare nu trebuie sa aiba frunze.
Mai mult decat atat, pomii fructiferi pe care ii plantezi toamna vor intra in perioada de vegetatie cu 10 zile mai devreme decat cei care sunt plantati primavara.
Nu uita ca pomii se pot planta incepand cu luna octombrie si pana in lunile aprilie – mai. Conditia esentiala fiind ca temperatura minima sa nu fie mai mica de -4 grade Celsius, iar pamantul sa fie nu fie inghetat (ingreuneaza lucrarea).
Citeste si: Cum sa plantezi corect un pom fructifer
De asemenea, pomii fructiferi plantati toamna vor fi mai rezistenti la temperaturile scazute din urmatoarea iarna, iar aici aducem in discutie temperaturi de -26 de grade Celsius, deoarece sunt mai bine aclimatizati.
Radacinile au si ele timp sa se vindece pana ce pomul va intra in perioada de vegetatie din primavara, asa ca si acesta reprezinta un alt avantaj.
Este de preferat ca groapa pentru plantarea unui pom fructifer se fie executata cu 60 de zile inainte de a face aceasta operatiune.
Trebuie sa respecti aceasta perioada pentru a aerisi groapa si pentru ca microorganismele sa moara. Practic, se va face sterilizarea locului in care vom planta pomii fructiferi.
Cum sa sapi groapa, in mod corect, pentru plantarea unui pom fructifer
Groapa pentru plantare a unui pom fructifer trebuie sa fie mare, deoarece radacinile au nevoie de spatiu pentru a se dezvolta.
Foarte important cand faci groapa pentru pomul fructifer pe care urmeaza sa il plantezi este sa pui in partea dreapta primul strat de pamant (25-30 cm), pentru ca acela este stratul roditor.
In cealalta parte, adica in partea stanga, trebuie sa pui pamantul de adancime, deoarece acesta va fi folosit pentru umplerea gropilor. Respecta adancimile despre care am vorbit mai sus, in functie de terenul pe care alegi sa plantezi pomul fructifer.
Dupa ce ai facut groapa, te sfatuim sa astepti doua luni pentru a planta si pomul. Cu doua saptamani inainte de plantare, va fi necesar sa faci si umplerea partiala a gropii.
Pune pe fundul acesteia aproximativ 20 de centimetri de pamant din stratul inferior, adica cel din partea stanga a gropii.
Urmatorul pas va fi sa completezi cu pamant din stratul roditor, adica cel de suprafata pe care l-ai pus in partea dreapta.
Stratul roditor ar trebui sa completeze aproximativ 2/3 din groapa. Faci acest lucru pentru ca pamantul fertil trebuie sa ajunga in zona radacinilor.