Aerarea gazonului. Cum sa o faci corect, ce este si cand este necesara
Aerarea gazonului. Cum sa o faci corect, ce este si cand este necesara

Aerarea gazonului. Cum sa o faci corect, ce este si cand este necesara


Aerarea gazonului nu este poate cea mai cunoscuta dintre activitatile de ingrijire ale peluzei, dar este extrem de importanta si, daca esti posesorul unei curti cu gazon, probabil ai auzit despre aceasta activitate. Iata ce reprezinta aceasta operatiune si de ce e necesara pentru peluza ta.

Aerarea gazonului. Ce reprezinta aceasta operatiune?

Aerarea gazonului
Aerarea gazonului

Aerarea gazonului este procesul de gaurire a solului cu mici gauri care permit unor elemente vitale, cum sunt apa si aerul, sa intre la radacina ierbii.

Procesul contribuie la cresterea mai profunda a radacinilor ceea ce, la randul sau, produce un gazon mai puternic si mai viguros. Asadar, scopul principal al aerarii este de a oferi aer si aerisire gazonului, dar si solului de sub el.

Ar trebui sa iti aerezi gazonul pentru ca ajuta la ameliorarea solului compact. Solurile de acest fel, compacte, au particule foarte tasate care nu permit circulatia corecta a aerului, apei si nutrientilor.

Un strat excesiv de frunze moarte poate avea efecte negativ asupra gazonului, in sensul ca va priva radacinile de elementele vitale.

Citeste si: Cum sa accelerezi cresterea gazonului din curtea ta

Stratul asta despre care vorbim este compus din radacini, muguri si lujeri. Aceste reziduri organice sunt benefice pentru sanatatea gazonului, dar doar in cantitate potrivita. In cantitate foarte mare, acestea pot deteriora starea de sanatate a gazonului tau.

Un strat de materii organice mai mare de 1,5 centimetri este considerat prea gros si ar trebui indepartat pentru ca mentinerea lui favorizeaza aparitia unor boli, dar si a insectelor daunatoare. Mai mult, acest strat te va impiedica sa cosesti gazonul cum trebuie.

Pe de alta parte, nu ar strica sa fii cu ochii pe gazonul tau. Daca observi ca in ciuda faptului ca il uzi cum trebuie si il ingrijesti corespunzator nu creste si nu se dezvolta, atunci este clar ca ai nevoie de o aerare.

Care sunt semnele ca gazonul tau trebuie aerat?

Gazon aerat
Gazon aerat

Aerarea gazonului. Iata care sunt principalele semne ca gazonul tau trebuie aerat. Gazonul tau este infiintat ca parte a unei noi constructii. De obicei, un astfel de sol este usor ingropat si golas, iar iarba este cumva compactata, tasata din cauza traficului produs de constructii.

Daca gazonul tau pare suplu, fragil sau se deshidrateaza rapid, este foarte posibil sa ai un strat de reziduri organice. Masoara acest strat si daca este mai mare de un centimetru, cel mult 1,5 centimetri, este cazul ca gazonul tau sa fie aerat.

Gazonul a crescut pe turba si pe soluri stratificate si cu strat de compost. Stratificarea impiedica drenarea apei ceea ce duce la compactarea solului si la o dezvoltare incompleta sau foarte proasta a radacinii.

Aerarea va aerisi cumva stratificarea si va permite apei sa circule in sol mai usor si sa ajunga la radacini. Aerarea este necesara si daca ai copii sau animale de companie care alearga si se joaca pe gazon, strivind practic firele de iarba.

Cand trebuie sa faci aerarea gazonului?

Aerator gazon
Aerator gazon

Cand este cel mai bine sa realizezi aerarea gazonului? Intr-o perioada care poate sustine recuperarea gazonului. Asta inseamna fie in timpul perioadelor de crestere, insa este important tipul de iarba pe care ai decis sa il plantezi.

Iarba care prefera sezonul rece se va simti mai bine in sezoanele racoroase, adica primavara si toamna, in vreme ce iarba care prefera caldura se va simti mai bine si va prospera in lunile de vara.

Citeste si: Pregatire gazon primavara. Cum sa il pregatesti pentru sezonul cald

Nu este necesar sa faci aerarea asta in fiecare an, mai ales daca gazonul tau este sanatos si creste normal sau daca ai un sol nisipos, deoarece acesta nu se compacteaza cu una cu doua. In astfel de cazuri, aerarea este indicata o data la cel mult 2-3 ani.

Oricat de benefica ar fi aerarea, daca se face prea des sau total nejustificat, atunci ea face foarte mult rau ierbii si distrube echilibrul dintre crestere si perioadele de stagnare.

Pe de alta parte, este indicat sa aerezi gazonul in fiecare an daca ai o peluza pe care se merge mult sau un sol de tip huma, care este umed, lipicios si se compacteaza usor.

Aerarea gazonului este recomandata de doua ori pe an daca locuiesti in zone cu un climat aspru si/ sau daca iernile sunt reci si uscate.

Cum sa faci aceasta operatiune?

Sandale pentru aerarea gazonului
Sandale pentru aerarea gazonului

Aerarea gazonului. Pentru aerare poti folosi atat unelte manuale, cat si electrice. Poti folosi un aerator de tip pivot care te va ajuta sa faci mici gauri in pamant cu un fel de dinte/ pivot solid. Un alt tip de aerator pe care il poti folosi desprinde o bucata de iarba si de sol.

Sistemul folosit reuseste sa faca o gropa ceva mai adanca decat sistemul prezentat anterior. Dezavantajul este ca implica mai multa munca, mai mult efort si nu are o acoperire la fel de mare ca aeratorul pivot.

Aeratoarele manuale sunt eficiente, dar implica mult efort fizic, mai ales daca ai un gazon generos. In acest caz este mai potrivit aeratorul electric si, daca treci peste costuri si te decizi sa alegi o astfel de unealta, atunci ai face bine sa alegi un dispozitiv de adancime.

Citeste si: Cum sa te apuci de gradinarit. Sfaturi pentru incepatori!

Daca gazonul tau este predispus la compactare si la dezvoltarea unui strat de reziduri organice, cel mai bine ar fi sa folosesti un aerator care smulge bucati din sol, mai degraba decat unul care doar gaureste usor solul.

Si asta deoarece simpla gaurire va duce la o si mai mare compactare a solului. Asigura-te ca aeratorul tau va smulge bucati de sol cam de la 8 centimetri adancime, la 2 metri in diametru si aproximativ 8 metri distanta.

Pentru o aerare de succes sunt cateva reguli de care trebuie sa tii cont. Prima este sa nu te apuci de treaba daca ete seceta pentru ca nu vei face altceva decat sa expui si mai mult radacina ierbii la conditiile de mediu nu foarte favorabile.

Aerator iarba
Aerator iarba

Aerarea gazonului. Apoi, este indicat sa uzi gazonul cu cateva zile inainte de aerare astfel incat solul sa fie moale si umed. Daca ploua, atunci, evident, nu are rost sa mai uzi si tu.

Ai mare grija la instalatia de irigare. Nu iti doresti sa o afectezi. Intai pentru ca te costa destul de mult sa o repari si apoi pentru ca exista riscul sa iti inunde gazonul.

Aerarea se face in cativa pasi. Primul este tunderea gazonului inainte de activitatea de aerare propriu-zisa.  Apoi, nu ar strica sa aplici procedura de mai multe ori acolo unde solul este cel mai compactat. Pe de alta parte, daca solul este de calitate, nu are rost sa te atingi de el.

Daca solul tau este usor compactat, atunci trebuie aerat integral, de mai multe ori. Daca nu ti-ai aerat niciodata solul sau acesta este profund compactat, atunci este indicat sa il aerezi de doua ori. Cea de-a doua procedura ar trebui aplicata perpendicular fata de prima.

Bucatile de sol smulse trebuie lasate pe gazon. Dupa incheierea aerarii, este important ca gazonul sa fie udat din nou si apoi sa aplici nutrienti astfel incat sa ajuti gazonul sa se refaca.

Udarea trebuie facuta cam la 3 zile in urmatoarele doua saptamani de la aerare deoarece un sol umed va favoriza germinarea. Nu ar strica sa adaugi ceva humus dupa aerare si apoi sa aplici un nou strat de seminte de gazon.