Cum sa prepari must concentrat de struguri. Ce trebuie sa stii daca si tu vrei sa prepari aceasta bautura la tine acasa si care sunt proprietatile pe care le are. Iata cum sa procedezi!
Cum sa prepari must concentrat de struguri
In primul rand, daca nu stii ce este exact un must concentrat de struguri, o sa iti explicam acest lucru. Musturile concentrate se obtin din musturile naturale prin procesul de indepartare a unei cantitati mai mici sau mai mari de apa. In tot acest proces se foloseste caldura.
Practic, mustul se vierbe in cazane, iar volumul total se reduce cu pana la 1/4 sau 1/5 din volumul initial. Practic, prin concentrarea mustului vei obtine o crestere a substantelor hranitoare, dar si a tuturor elementelor organice si minerale.
Primul pas pe care trebuie sa il faci, este sa produci mustul. Daca nu stii sa faci acest lucru, ti-am pregatit aici un mic ghid pe care te sfatuim sa il urmezi pas cu pas.
Mustul proaspat obtinut se lasa timp de 24 de ore la limpezit, iar a doua zi se trage si se pune intr-un cazan necositorit pentru neutralizare.
Neutralizarea aciditatii mustului sau a acrelii se face folosind carbonat de calciu, pe care il poti cumpara de la farmacie sau din magazinele de specialitate. Vei avea nevoie de 300 grame de carbonat de calciu pentru fiecare 100 litri de must. Asadar, pentru 10 litri de must adaugi 30 grame de carbonat de calciu.
Mustul se pune la fiert timp de 10 minute, dupa care se adauga carbonatul de calciu.
Inainte de a adauga carbonatul de calciu, te sfatuim sa il amesteci cu putina apa pana ce vei obtine un fel de terci, iar apoi sa il adaugi in must si sa amesteci din nou foarte bine.
Mustul se fierbe timp de 10 minute, insa ai grija sa inlaturi si acea spuma care apare la supafata. Dupa aceea, lasa-l sa se raceasca.
Peste aproximativ 2-3 ore mustul se va separa de drojdie si alte resturi ce se depun pe fundul cazanului.
Citeste si: Pastrarea strugurilor peste iarna. Cum sa o faci si care sunt metodele
Urmatorul pas este sa pui mustul limpede intr-un vas cositorit si sa il fierbi pana ce va ajunge la Jumatate din cantitate. Ai grija sa amesteci incontinuu pentru ca acesta sa nu se caramelizeze, pentru ca isi va schimba culoarea, dar si gustul.
Cum stii ca este gata? Ei bine, testul consta in urmatorul proces: atunci cand iei cu lingura, continutul nu trebuie sa curga si trebuie sa fie consistent.
Dupa ce este gata, mustul concentrat de struguri se lasa sa se raceasca, iar atunci cand este un pic caldut se pune in borcane sau in sticle de sticla. Cand se consuma, trebuie amestecat cu apa, la fel cum consumi un sirop.