Desi s-a tot discutat despre renuntarea la schimbarea orei in fiecare sezon, Comisia Europeana a propus ca incepand din anul 2021 sa trecem la acele masuri. Totusi, nu este nimic oficial, asa ca si in anul 2020 o sa avem ora de iarna. Iata cand se schimba, de fapt, ora de iarna anul acesta.
De ce se schimba ora?
Ideea de ora de vara sau DTS (Daylight Saving Time) a aparut pentru ca oamenii doreau sa se bucure mai mult de lumina si caldura pe care o primeau vara de la soare. Astfel, cand ora se da inainte in luna Martie, beneficiem de mai multa lumina pe timpul zilei si astfel ne putem ocupa de toate activitatile.
Benjamin Franklin a fost prima persoana care a propus modificarea orei si asta se intampla in anul 1784. Ulterior, William Willett a propus parlamentului trecerea la ora de vara, insa nu a avut niciun succes.
In timpul Primului Razboi Mondial, Germania a fost tara care a adoptat aceasta schimbare pentru a beneficia de mai multe ore de lumina, dar si pentru a pastra energie pe care sa o utilizeze in luptele purtate. Statele Unite ale Americii au adoptat acesta metoda abia in anul 1966.
Tarile care nu folosesc sistemul DTS sunt cele apropiate de Ecuator, pentru ca acolo ziua este aproape la fel de lunga pe tot parcursul anului. Beneficiile orei de vara apar pentru tarile care sunt localizate departe de Ecuator, unde ziua are mai multe ore vara decat iarna.
Exista si studii care arata ca si consumul de energie scade atunci cand trecem la ora de vara. Bineinteles, acesta va creste atunci cand se trece la ora de iarna, pentru ca ziua se scurteaza si avem nevoie de lumina.
Studiile mai arata ca si numarul de accidente rutiere sau crime scadeĀ atunci cand se trece la ora de vara, dar aceasta metoda ajuta si la un echilibru atunci cand vine vorba de viata profesionala si personala. In acest fel, oamenii au mai mult timp pentru activitatile sportive sau pentru a petrece timp de calitate cu familia.
Cand se schimba ora de iarna?
De obicei, se trece la ora de iarna in ultima duminica din luna octombrie. In anul 2020, acest lucru inseamna in noaptea de 24 spre 25 octombrie. Asta inseamna ca noaptea va deveni mai lunga, iar ora 4:00 AM decine ora 3:00 AM.
Principalul avantaj legat de schimbarea orei este ca vom dormi mai mult cu o ora, insa exista si mai multe dezavantaje. Schimbarea orei poate provoca stres sau stari de anxietate anumitor persoane care nu se pot adapta. Totodata, apar si starile de oboseala sau depresiile.
Vestea buna este ca organismul se adapteaza in cateva saptamani, asa ca daca vei adormi mai greu, ar trebui sa iei in considerare sfaturile noastre. Nu uita nici de o alimentatie sanatoasa, pentru ca acest lucru te va ajuta.