Curatare cartofi noi, afla cum sa o faci si care sunt cele mai bune metode. Cartofii noi sunt unul dintre deliciile sezonului cald si ii asteptam ca pe ceva pretios in fiecare an tocmai pentru ca au un gust mai dulce, mai proaspat decat cartofii pe care ii consumam peste an.
Cartofii noi sunt cei recoltati inainte de a ajunge la maturitate si pot fi recunoscuti prin marimea usor mai mica decat a cartofilor maturi si coaja subtire. Fiind mai mici au si avantajul de a putea fi preparati intregi.
Curatare cartofi noi. Cum sa o faci si care sunt metodele
Totusi, chiar daca au coaja subtire, aceasta se curata mai greu decat coaja cartofilor maturi si, de obicei, implica alocarea unui timp ceva mai indelungat. Nu suna deloc bine, mai ales pentru ca avem din ce in ce mai putin timp la dispozitie pentru prepararea mesei, fiind mai mereu pe fuga.
Din fericire, exista cateva metode de curatare rapida a acestor cartofi noi. Este important sa incepi cu primul pas care consta in spalarea bine a acestor legume, iar cantitatea de apa pe care o folosesti trebuie sa fie una generoasa.
Prima metoda care te poate ajuta sa scapi de coaja cartofilor noi in timp record este folosirea unui burete de vase. Foloseste partea abraziva a buretelui si, daca vrei ca treaba sa mearga si mai repede, curata cartofii sub jet de apa. Stiu, nu e cea mai economica solutie, dar…
Buretele de sarme te poate ajuta si el sa elimini coaja cartofilor noi mai usor, cu un minim de efort. Tot ce trebuie sa faci este sa iei un burete noi si sa il freci de cartof in timp ce acesta se afla sub jetul de apa. Ai grija sa folosesti o sita pentru scurgere ca sa nu te alegi cu chiuveta infundata dupa operatiunea asta.
Sarea de masa sau, daca ai la indemana, sarea grunjoasa – cea pe care o folosim la muraturi, poate fi de mare ajutor in curatarea rapida a cojii cartofilor noi. Trebuie doar sa freci cartofii cu acest ingredient la indemana, din bucataria ta, si sa cureti bine cu apa, astfel incat sa te asiguri ca nu raman reziduri. E o metoda destul de veche si des intalnita, fiind utilizata de bunicii nostri si inca utilizata in mediul rural, fiind la indemana.
Daca nu ai sare, atunci poate iti este la indemana un pumn de nisip. Acesta este extrem de abraziv si vei scapa de coaja cartofilor noi cat ai clipi. Trebuie sa stii ca nisipul din comert nu este indicat pentru curatarea cartofilor pentru ca este destul de fin. Totodata, in vechime, pe cand detergentii nu existau, vasele erau curatate cu… nisip.
Iar daca aceste variante nu iti fac deloc cu ochiul si esti mai degraba genul de gospodina care tine la eticheta, trebuie sa stii ca in magazinele de specialitate si in supermarketuri exista manusi pentru curatat cartofii noi. Acestea au o suprafata abraziva, care functioneaza precum buretele de sarma. Curata cartofii cu aceasta manusa sub jet de apa.
Pe de alta parte, multi dintre specialistii in gastronomie te sfatuiesc sa nu cureti deloc cartofii noi. Desigur, trebuie spalati cu mare atentie, asa cum am spus inca de la inceput, si apoi pot fi copti sau prajiti cu tot cu coaja.
Beneficiile consumului de cartofi
Cartofii noi sunt recomandati pentru consum mai ales pentru ca vin cu o serie de beneficii pentru organism. Trebuie sa stii ca un astfel de cartof are doar 25 de calorii, asadar poate fi consumat si de catre persoanele care isi monitorizeaza cu atentie regimul alimentar si pot fi inclusi, evident, intr-o alimentatie echilibrata si sanatoasa.
Chiar daca sunt saraci in calorii, cartofii noi au multi nutrienti si ofera energie organismului. Este important sa iti spun ca aceasta leguma este bogata in vitamina C – cu beneficii asupra sistemului imunitar, vitamina B, acid folic si minerale cum sunt potasiul, magneziul si fierul.
Citeste si: Cum sa previi inverzirea cartofilor si de ce se intampla asta
Astfel, cartofii noi ajuta la normalizarea tensiunii arteriale, reduc colesterolul din sange si asigura protectie la nivel cardio-vascular. In plus, sunt aliati de incredere in lupta cu stresul gratie vitamine B6 pe care o contin si care ajuta la regenerarea sistemului nervos.
Cartofii noi sunt bogati in fibre si sustin, in acest fel, o buna functionare a digestiei si a tranzitului intestinal. Desigur, daca vrei sa te bucuri de aceste beneficii, e de preferat sa ii consumi fierti sau la cuptor si mai rar, de pofta, prajiti.
Iti mai spun si ca sunt o serie de alimente alaturi de care poti consuma cartofii noi, printre acestea fiind humusul si salata de rosii, legumele la gratar, pestele la cuptor sau chiar tonul, asezonat cu salata verde, iaurt grecesc si ierburi aromatice si daca vrei doar o portie de cartofi cu salata, aceasta din urma poate include varza noua si salata verde sau, poti face o salata de rosii si castraveti.