Cum sa prepari gris cu lapte. Grisul cu lapte este, pentru multi dintre noi, desertul copilariei pe care il primeam de la bunica sau de la mama noastra. De multe ori mancam acest preparat pentru a ne reintoarce cu gandul la vremea cand eram cu totii copii si nu aveam niciun stres.
Iata cea mai simpla reteta de gris cu lapte, usoara si rapida de facut, pe care o poti face copiilor sau sotului tau. Cu dulceata, scortisoara sau simplu, grisul cu lapte ramane unul dintre cele mai bune deserturi. Nu ai nevoie de foarte multe ingrediente, asa ca pune-te pe treaba!
- 500 ml lapte
- 30 gr unt
- 50 gr zahar
- 50 gr gris
- sare
- extract de vanilie
- scortisoara
Cum sa prepari gris cu lapte
Primul pas este sa punem laptele la fiert, pana da in clocot, insa aveti mare atentie sa nu murdariti aragazul. Fierbeti laptele intr-un recipient mai mare.
Dupa ce laptele a dat in clocot, se adauga extractul de vanilie sau zaharul vanilat (puteti adauga vanilia si sub forma de baton), zaharul, sarea si untul. Se amesteca pana cand untul se topeste si zaharul este complet dizolvat.
Luati cratita in care ati fiert compozitia de pe foc si puneti grisul, amestecand in continuu pentru a evita aparitia cocoloaselor.
Asezati din nou cratita pe foc si fierbeti compozitia pana se ingroasa. Nu avem un timp de fierbere, pentru ca acesta difera in functie de tipul grisului pe care l-ati folosit. Cert este ca trebuie sa gustati sa vedeti daca grisul s-a fiert.
Citeste si: Cum se face desertul lapte de pasare
Daca la sfarsit aveti impresia ca acea compozitie este prea groasa, puteti sa mai adugati niste lapte si sa mai dati o data in clocot. Iarasi, daca o sa fie prea subtire, puteti sa mai fierbeti un pic compozitia pana cand ajunge la consistenta pe care o doriti. Trebuie sa faci gris cu lapte ca atunci cand erai copil.
Servirea grisului se poate face in mai multe feluri. Il puteti servi ca atare sau puteti pune dulceata, siropuri ori pudra de scortisoara. Mai mult, puteti pune fructe confiate, caju sau chiar fistic. Bananele sunt si ele un ingredient extrem de bun, asa ca daca vreti sa incercati ceva nou, puneti cateva felii.
Nuca de cocos poate fi iarasi un ingredient bun, asa ca testati pana cand gasiti ceva pe placul vostru. Zmeura, afinele sau coacazele sunt extrem de bune in combinatie cu gustul grisului cu lapte.
Daca vreti sa incercati ceva nou, puteti folosi si rodie, pentru ca ii da un gust extraordinar. Piureul de mar este si el extrem de bun atunci cand se foloseste in grisul cu lapte. Acum ca ati invatat cum sa faceti gris cu lapte si ati vazut cat de simplu este, va dorim pofta buna!