Cum sa faci drob de miel. Afla care este reteta traditionala, de ce ingrediente ai nevoie pentru a face acest preparat, dar si pasii pe care trebuie sa ii urmezi. Ce trebuie sa stii pentru a face cel mai bun drob.
- 500 grame organe de miel (ficat, plaman, splina, rinichi, inima)
- 1 legatura usturoi verde
- 2 legaturi ceapa verde
- 1 legatura patrunjel sau marar
- 2 oua
- 50 ml ulei
- sare, piper dupa gust
- prapure
Reteta traditionala drob de miel. Cum sa il prepari
Daca si tu vrei sa prepari reteta traditionala de drob de miel pentru Sarbatorile de Pasti, atunci primul pas va fi sa tai si sa cureti organele.
Rinichii se taie pe lung si se tin in apa rece cu putina lamaie timp de 15 minute, inima se taie si se curata de cheaguri, iar celelalte organe se taie si se clatesc foarte bine in apa rece. Prapurele se pune in apa rece pana ce il vom folosi.
Dupa ce ai curatat foarte bine organele, acestea se taie in cuburi, insa asigura-te ca lasi deoparte rinichii si ficatul, deoarece aceste organe se gatesc spre final.
Urmatorul pas este sa folosesti partea alba a cepei si a usturoiului, sa le tai rondele, iar apoi sa le pui intr-o cratita impreuna cu cei 50 ml de ulei. Pune cratita la foc mediu acoperind-o cu un capac, iar apoi lasa ceapa si usturoiul la inabusit timp de 3-4 minute.
Dupa ceea, adauga cuburile de organe (plamani, splina, inima) si amesteca-le bine impreuna cu ceapa si usturoiul. Totul se caleste timp de 6-7 minute, timp in care amesteci de cateva ori.
Abia acum este timpul sa adaugi si restul de organe, adica ficatul si rinichii, pe care le-ai taiat in cuburi. Acestea au nevoie de mai putin timp de calire, asa ca va mai fi nevoie sa lasi totul pe foc timp de inca 5 minute.
La final, se pun partile verzi ale usturoiului si cepei, iar apoi mai ai nevoie de 1-2 minute pentru a cali totul. Nu e nevoie de mai mult, pentru ca oricum organele se vor mai gati si dupa ce pui drobul la cuptor. Tot la final va trebui sa gusti totul, pentru a pune sare si piper, iar apoi sa amesteci din nou foarte bine compozitia.
Dupa ce compozitia de drob de miel ta s-a racit, atunci este momentul sa o dai prin masina de tocat. Optional, poti adauga si 2 felii de paine inmuiata in apa, iar apoi stoarse foarte bine.
Asadar, dupa ce ai dat compozitia prin masina de tocat, vei adauga si cele doua oua crude, dar si legatura de marar sau patrunjel (poti adauga si patrunjel si marar, daca iti place drobul de miel cu mai multa verdeata).
Compozitia se amesteca foarte bine pana ce se omogenizeaza, dupa care ne vom ocupa de tava in care vom pune drobul la cuptor.
Citeste si: Reteta de miel la cuptor. Cum sa faci o friptura frageda
Forma de chec sau tava in care vei pune compozitia de drob se va tapeta cu prapurele care a stat in apa rece. Nu este nevoie sa mai ungi forma sau tava pentru ca prapurele va lasa destula grasime si drobul nu se va lipi cat timp va sta la cuptor.
Dupa ce ai tapetat forma cu acel prapure, pune compozitia de drob si niveleaza totul folosind o lingura sau o spatula. La final, acopera totul cu marginile prapurelui care atarnau peste forma sau peste tava.
Cuptorul se va preincinge la temperatura de 180 grade Celsius, iar drobul de miel va sta la copt timp de 40-50 de minute. Atunci cand se va rumeni la suprafata, inseamna ca este gata.
Totusi, drobul nu se serveste imediat dupa ce l-ai scos din cuptor. Lasa-l la racit, iar apoi pune-l la frigider peste noapte, pentru a il putea taia cum trebuie.