Tratament pentru afide la pomi. Afla cum sa combati paduchii verzi, care sunt primele semne ale unei infectari, dar si ce substante trebuie sa utilizezi pentru a scapa de aceasta problema des intalnita in sezonul cald. Ce trebuie sa stii!
Cum sa identifici o infestare cu paduchii verzi la pomi
Odata cu venirea sezonului cald, apare si problema afidelor (Aphidoidea) sau paduchii verzi, asa cum mai sunt acestea cunoscute. Pe langa faptul ca ataca flori precum trandafirii, afidele ataca si pomii fructifer.
Inainte de a stii ce tratament sa aplici pentru afide la pomi, nu ar fi rau sa stii si care sunt primele semne ale unui posibil atac in livada ta. Nu de alta, dar trebuie sa monitorizezi tot timpul starea pomilor, pentru a stii ce tratamente sa aplici si pentru a le aplica la timp, fara prea mari intarzieri.
In primul rand, trebuie sa stii ca afidele apar primavara, odata cu sosirea sezonului cald. O sa le observi pe mugurii florali sau foliari, iar apoi o sa le observi pe lastarii tineri. In urma atacului, frunzele se rasucesc si se decoloreaza, iar lastarii nu vor mai creste.
Citeste si: Afide la tomate. Cum sa combati paduchii la rosii
Totodata, daca observi urme lipicioase pe frunze, afla ca acestea sunt excrementele zaharoase ale afidelor. Daca observi si prezenta furnicilor in pomi, mai trebuie sa stii ca acestea se hranesc cu excrementele afidelor.
Asadar, prezenta petelor lipicioase sau a furnicilor in pomi anunta o problema cu afidele si este absolut necesar sa aplici un tratament pentru afide la timp, pentru a nu afecta cresterea pomilor.
Iti mai spunem si ca din cauza excrementelor de afide se va dezvolta si fumagina, o ciuperca ce va acoperi partile pomilor afectati. Drept urmare, ciuperca va stopa procesul de fotosinteza.
Tratament pentru afide la pomi. Cum sa le tii la distanta si ce substante folosesti
Dupa cum spuneam, prezenta afidelor are loc odata cu venirea caldurii, iar cand ataca pomii fructiferi insectele sug seva organelor crude ale plantei. Tocmai de aceea, este absolut obligatoriu sa aplici un tratament.
Pentru a combate afidele la pomii fructiferi, iti recomandam sa faci un tratament cu Decis 25 WG, Afinto, Teppeki sau Vantex 60 CS. Iti recomandam alternarea produselor, pentru ca afidele sa nu devina rezistente la acelasi tratament.
De asemenea, poti folosi si Mavrik 2 F, care se aplica in faza de buton roz si la scuturarea petalelor.
Este foarte important sa aplici tratamente si in perioada de repaus vegetativ, pentru ca in acest fel vei distruge ouale acestui daunator si sansele de a reparea in sezonul cald. Pentru asta, este recomandat sa folosesti Mospilan 20 SG, in combinatie cu un adjuvant precum Toil. Este un tratament eficient pentru afide la pomi.
Ouale avidelor se gasesc in scoarta pomilor, asa ca tocmai din aceasta cauza este necesar sa aplici tratamente in perioada de repaus vegetativ a pomilor fructiferi.
O metoda bio de eliminare a afidelor este sa atragi buburuzele sau sa cumperi aceste insecte. O singura buburuza se hraneste cu cateva sute de afide, asa ca este o metoda sigura, insa de durata.