Cum sa scapi de buha semanaturilor. Metode de combatere
Cum sa scapi de buha semanaturilor. Metode de combatere

Cum sa scapi de buha semanaturilor. Metode de combatere


Cum sa scapi de buha semanaturilor. Afla cum sa identifici un posibil atac, care sunt primele semne, dar si care sunt cele mai bune metode de combatere. Iata ce trebuie sa stii atunci cand te lovesti de acest daunator.

Cum sa scapi de buha semanaturilor. Metode de combatere – Cuprins:

Agrotis segetum. Cum arata acest dunator

Agrotis segetum
Agrotis segetum

Buha semanaturilor (Agrotis segetum) este o specie polifaga care ataca cerealele paioase, floare soarelui, porumbul, sfecla de zahar, dar si leguminoase.

Larvele acestui daunator au o culoare cenusie, in timp ce capul este roscat. Atunci cand ajung la maturitate, aceste larve pot atinge o lungime de pana la 5 cm.

Daunatorul va ierna sub forma de larva, iar asta se va intampla la o adancime de maximum 20 cm. Atunci cand vine primavara, mai exact in luna aprilie, larvele se vor transforma in pupe.

La sfarsitul lunii aprilie – inceputul lunii mai vor aparea si primii adulti sub forma de fluturi cu aripile brune-cenusii. Anvergura aripilor poate atinge pana la 4.5 cm.

Vestea proasta este ca buha semanaturilor poate avea doua generatii pe an, iar o femela poate depune pana la 2000 de oua, in functie de cantitatea de hrana disponibila.

Perioada de incubatie a acestor oua va dura aproximativ 5 zile. Pana la cea de-a patra naparlire, larvele se vor hrani cu partile aeriene ale plantelor, iar dupa aceea se vor retrage in sol.

Cum sa scapi de buha semanaturilor

Buha semanaturilor
Buha semanaturilor

Daca inca nu stiai, larvele acestui daunator se hranesc cu semintele incoltite, cu tulpinile, dar si cu frunzele tinere. In acelasi timp, vor roade si boabele aflate in germinatie.

Buha semanaturilor reprezinta o problema mare pentru ca o larva poate distruge pana la 10 plante aflate in stadiul de dezvoltare.

Primul pas pe care trebuie sa il faci atunci atunci cand vrei sa combati acest daunator va fi sa instalezi capcane cu feronomi sexuali de tip AtraSEG. In acest fel, iti poti da seama si care este intensitatea atacului.

Citeste si: Cum sa combati buha verzei. Ce tratamente sa aplici

Expertii recomanda tinerea sub control a buruienilor din culturi, pentru ca aceste plante reprezinta plante gazda pe care femelele pot depune oua. Totodata, se recomanda si lucrarea solului pentru a putea distruge larvele care hiberneaza in stratul superficial al solului.

Ouale pot fi distruse folosind viespea Trichogramma evanescens. Specialistii recomanda folosirea a 30.000 de exemplare de viespi pentru o suprafata de hectar. Este o metoda ecologica de a combate buha semanaturilor.

Odata ce ai observat prezenta adultilor, poti aplica tratamente cu insecticide precum Ercole sau Lebron 0.5 G. Ca in fiecare caz, este indicat sa respecti cantitatile recomandate de producator. In acest fel, te asiguri ca faci tratamentele in mod eficient si ca nu vei mari rezistenta daunatorului la substantele respective.