Arici in gradina. Cum sa atragi si sa pastrezi aricii in gradina, principalii aliati ai gradinarilor si fermierilor. Animalul cu tepi poate deveni marele protector al gradinii pentru ca se hraneste cu daunatorii plantelor. In unele perioade de viata, mananca 24 de ore, putand starpi daunatorii plantelor.
Ce este un arici si stilul de viata
Ariciul este un mamifer mic care aparține ordinului insectivorelor. Toata lumea il cunoaste mai ales pentru ca partea dorsala si laterala a corpului este acoperita cu ace lungi si ascutite, alcatuite din cheratina. Au o lungime de 10-20 de mm. Pe corpul unui arici pot fi pana la 15.000 de astfel de ace.
Se deosebesc, in Europa, dupa ariile de raspandire predominanta, in est Erinaceus concolor (cel intalnit si in Romania), iar in vest Erinaceus europeus.
Cand este in pericol poate sa muste, dar marii gradinari au invatat ca, datorita alimentatiei, pot deveni marii lor aliati. Aricii sunt insectivori si adora sa consume insecte, melci, broaste, serpi, oua de pasari, dar nu le displac nici fructele de padure si pepenii galbeni si verzi.
Adora sa manance lapte, dar consumul va avea efect mortal asupra lor. Acestor animale le lipseste enzima care descompune lactoza si vor muri daca se vor delecta cu acest lichid delicious, dar mortal.
Micii teposi traiesc in medie 6 ani si se reproduc o data pe an, in sezonul cald. Mai exact in lunile mai-august.
Pe perioada sezonul cald, acestia se pregatesc temeinic pentru sezonul de hibernare care dureaza intre 100 si 120 de zile. Este de la sine inteles ca in perioada amintita au nevoie de un consum mare de hrana pentru a acumula statul de grasime care le asigura supravietuirea pe timpu hiernarii.
In aprilie ies din iernat si au nevoie sa manance foarte mult. Uneori pot face acest lucru aproape incontinuu, timp de aproape 24 de ore.
Arici in gradina. Cum sa ii atragi si ce beneficii aduc
Apetitul crescut este si in beneficiul marilor gradinari si fermieri care au descoperit in aceste mici animale cu tepi aliati de nadejde in starpirea daunatorilor plantelor, apetit care este crescut fix in primavara, cand plantele au cea mai mare nevoie de protectie.
Melcii, limacsi, viermia soarecii, coropisnitele, carabusii cat si larvele lor vor fi pur si simplu devorate de arici, plantele putand sa se dezvolte sanatos si in siguranta, fiind protejate de insectivorul cu tepi care consuma intr-o singura zi peste 150 de grame de mancare, enorm in comparatie cu corpul lor de doar 800-1200g.
Cum sa atragi aricii in gradina. Micutul animal a devenit din ce in mai putin prezent in apropierea omului. Cunoscut drept animal singuratic, insectivorul cu tepi traieste la marginea padurilor cu tufisuri des. Nu suporta umezeala asa ca tufisurie trebuie sa fie uscate. Sunt intalniti si la marginea satelor si oraselor, in gradini si parcuri. Sunt activi noaptea, iar pe tipul zilei dorm.
Cum deja am mentionat, ariciul nu suporta umezeala in exces si nici zgomotul. Este motivul pentru care daca vrei sa ai unul in gradina ta, va trebui sa-I oferi conditiile agreate . Nu va sta intr-o gradina mica, plina de umezeala care se gaseste intr-un loc plin de zgomot (intre blocuri, spre exemplu).
Se va speria si cu siguranta nu o sa-l mai vezi prin preajma. Este de la sine inteles ca atragerea lui in spatiul dorit este destul de dificila. Gradina care ar putea sa fie pe gustul animaului cu tepi trebuie sa semene mult cu mediul lui natural. Un avantaj il reprezinta sa fie in apropierea zonelor verzi intinse.
Ai grija mare si la gardul care imprejmuieste gradina. Va trebui sa fie unul special adaptat pentru micul insectivor, adica sa nu contina parti ascutite care l-ar putea rani. Un avantaj il au acele gradini la care exista posibilitatea sa nu fie imprejmuita cu nimic in partea din spate.
Gradina trebuie sa fie imprejmuita cu copaci care sa-si lase iarna frunzele, Daca in apropiere este o pajiste cu flori, atunci sansele ca micul animal sa se mute in gradina ta devin tot mai mari. Din peisaj nu trebuie sa lipsesca nici arbustii si desisurile dese, colturi pe care aricii le adora.
Citeste si: Cum sa atragi buburuze in gradina pentru a combate daunatorii
Nu uita ca micul animal isi cauta hrana prin frunzele cazute pe sol si tot din ele isi construieste si culcusuri. Asadar, daca vrei ca ariciul sa ramana la tine, permite-i sa aiba coltul sau linistit unde nu se face agricultura si nu se circula, pentru a avea intimitatea necesara. Ramurile tăiate pot fi lăsate pe sol, compostul poate fi depozitat.
Este bine sa ai in apropiere si un mic iaz pentru ca uneori le place sa innoate si sa se scalde, plus ca va deveni un adevarat magnet pentru insectele pe care ariciul le va consuma cu placer.
Ca sa atragi un arici este recomandat sa nu ai nici caine de paza pentru ca se va speria si il alungi pentru totdeauna. De asemenea, din gradina in care intentionezi sa atragi un arici trebuie sa lipseasca si produse de protectie a plantelor. Acestea reprezinta o amenintare de moarte pentru arici.
Hrana aricilor
Cum am mentionat deja, primavara cand ies din hibernare apetitul aricilor este ridicat si asta poate fi o problema pentru ca insectele lipsesc deocamdata. Dar il putem ajuta noi cu larve. Sunt o sursa buna de grasimi si proteine.
De asemenea, ii poti hrani cu mancare speciala pentru pisici sau cu carne de vita maruntita. Acestea trebuie oferite ntr-o hranitoare special confectionata pentru el, alcatuita din doua caramizi una langa alta, acoperite cu o scandura, pe care o apesi cu mai multe caramizi.
|Ca sa ramana in spatial dorit, au nevoie si de un adapost de mici dimensiuni, bine aerist alcatuit din gratar de crengi, fan si frunze uscate si acoperit suplimentar cu folie. Bineinteles, adapostul va trebuie sa fie asezat intr-un loc retras, linistit, fara umezeala si zgomote.