Ingrijirea smochinului iarna. Afla cum sa il protejezi de inghet si care sunt cele mai bune metode pe care le poti folosi. Ce trebuie sa iei in considerare si de ce este indicat sa faci asta in timpul sezonului rece.
Ingrijirea smochinului iarna. Ce trebuie sa faci si cum sa il feresti de inghet
Ingrijirea smochinului iarna. Pentru cei ce nu stiu, smochinul este un arbore sau un arbust originar din Asia sud-occidentala, insa acesta creste fara probleme si zona Marii Mediterane.
Cu toate ca il gasim in general in zonele cu clima mai blanda, smochinul se poate cultiva fara probleme si in Romania, insa ar trebui sa stii ca este recomandat sa ii protejezi pe timp de iarna, mai ales daca acesta este plantat de doar cativa ani.
Daca temperaturile scad sub valoarea de -3 grade, smochinii pot fi afectati de inghet asa ca tocmai de aceea trebuie protejati de frig.
Este foarte important sa stii ca smochinii se pot inveli doar atunci cand toate frunzele au cazut. Asta inseamna ca smochinul a intrat in perioada de repaus vegetativ. Tot in aceasta perioada poti taia ramurile bolnave sau cele uscate.
Dupa asta, urmatorul pas va fi sa legi ramurile cu o sfoara pentru a putea inveli smochinul mai usor. Practic, o sa faci un fel de “coloana”.
Pe langa asta, expertii recomanda sa aplicam un strat generos de mulci la nivelul solului, pentru a oferi protectie arbustului pe perioada sezonului rece.
Iti recomandam sa invelesti smochinul folosind o folie microporoasa antiinghet tip agril, care te va ajuta sa mentii temperatura optima, dar in acelasi timp permite aerului sa circule si astfel previi aparitia mucegaiului. O poti cumpara de pe Emag.ro.
O alternativa la folia microporoasa poate fi rogojina, insa dezavantajul este ca aceasta poate mucegai pe perioada iernii din cauza umiditatii. Daca alegi sa o folosesti, asigura-te ca tii aparitia mucegaiului sub control si o acoperi cu o folie atunci cand exista precipitatii.
Ideal este sa lasi partea de sus deschisa, fara sa o legi. In acest mod, te asiguri ca umiditatea si caldura excesiva pot fi eliminate. Partea de sus va fi acoperita cu o galeata din plastic si atunci cand va fi foarte cald o poti da la o parte. Astfel, smochinul va fi protejat si de aparitia bolilor fungice.
Citeste si: Taierea smochinului. Cum sa faci asta si in ce perioada
Desigur, cand vine vorba de smochinii plantati in ghivece lucrurile sunt mult mai simple. Vei proceda la fel la inceput, adica vei astepta pana ce toate frunzele smochinului au cazut, adica pana cand a intrat in perioada de repaus vegetativ.
Ghiveciul poate fi depozitat in beci, intr-un garaj sau intr-un alt spatiu unde poate fi ferit de inghet. Nu uita sa il uzi o data pe luna, insa nu exagera cu cantitatea de apa.
Foarte important! Trebuie sa pui ghiveciul intr-un loc cu temperaturi scazute pentru ca daca va fi prea cald acesta va iesi din perioada de repaus vegetativ si noi frunze vor incepe sa creasca.