Cum sa combati viermele merelor. Afla cum sa identifici un posibil atac asupra pomilor fructiferi, in ce perioada apar acesti daunatori, dar si ce tratamente trebuie sa efectuezi. Afla cum sa ingrijesti merii pentru o recolta cat mai bogata!
Cydia pomonella. Cum arata acest daunator
Viermele merelor (Cydia pomonella) este un daunator foarte periculos pentru livezile de pomi fructiferi si pe langa meri ataca si pruni, caisi, piersici, nuci, gutui sau peri.
Pagubele produse pot fi destul de insemnate, asa ca nu ar fi rau sa stii cum arata si cum poti sa identifici un posibil atac asupra pomilor fructiferi din gradina sau livada ta.
Acest daunator poate avea doua generatii pe an, iar in timpul sezonului rece va ierna sub forma de larva complet dezvoltata, ascunsa intr-un cocon de matase aflat sub scoarta trunchiului.
Larvele au o culoare roz deschis, in timp ce capul acestora au o culoare bruna. Atunci cand sunt dezvoltate complet, larvele au o lungime de pana la 20 mm. Va fi destul de usor sa identifici viermele merelor.
Citeste si: De ce cad merele din pom si cum sa previi acest fenomen
Odata cu venirea primaverii si cand temperaturile depasesc 9 grade Celsius, larvele se transforma in pupe si apoi vor aparea adultii, sub forma unor fluturi de talie mica, a caror culoare este bruna-cenusie.
Femelele pot depune pana la 150 de oua (pe frunze, fructe sau lastari), iar zborul acestora are loc noaptea sau cand este putina lumina. Dupa aproximativ doua saptamani vor aparea si primele larve, car patrund in fructe prin zona caliciului sau a peduncului ori prin partea laterala.
Dupa ce vor consuma semintele, larvele trec la alte fructe. In general, o larva poate ataca pana la 6 fructe, care dupa atac nu se vor mai dezvolta si vor cadea pe pamant. Tocmai de aceea, viermele merelor poate afecta destul de serios recolta de fructe.
Cea de-a doua generatie de larve apare in perioada iulie-august si vor ataca fructele coapte sau cele parguite. Fructele atacate vor putrezi si vor cadea din pomi.
Viermele merelor. Cum sa identifici un atac si ce tratamente aplici
Un atac al acestui vierme poate fi observat destul de usor, deoarece fructele vor avea urme de excremente si hrana la exterior, iar la interior se vor observa galeriile pe unde si-au facut loc larvele.
In acelasi timp, se pot folosi si capcane cu feromoni atraPOM sau Delta Trap, iar cand vei observa prezenta adultilor, va fi necesar sa aplici tratamente.
Pentru a combate viermele merelor este recomandat sa faci stropiri cu unul din urmatoarele insecticide: Coragen 20 SC, Karate Zeon 50 CS, Laser 240 SC, Affirm, Delta Gri sau Delegate.
Va fi necesar sa fac tratamentele in urmatoarele fenofaze: la scuturarea petalelor, atunci cand fructul are marimea unei alune si cand fructul are dimensiunile unei nuci. Totodata, va trebui sa faci un tratament si pentru cea de-a doua generatie, atunci cand fructele au un diametru de peste 3.5 cm.
Bineinteles, va trebui sa alternezi produsele pentru ca aceaseta sa actioneze cat mai bine, dar mai ales va trebui sa respecti cantitatile recomandate de producator!