Cum sa folosesti polisulfura de calciu sau zeama californiana. Afla cum actioneaza aceasta solutie, dar si in ce perioada trebuie sa faci tratamentele. Ce trebuie sa stii si ce boli sau daunatori poate tine la distanta.
Ce este zeama californiana
Polisulfura de calciu mai este cunoscuta si sub numele de zeama sulfocalcica sau zeama californiana, dar o mai poti gasi si sub numele de Polisol, Sulka sau zeama de Grison.
Aceasta solutie se utilizeaza in horticultura pentru a combate bolile si daunatorii pomilor fructiferi, a arbustilor de fructe de padure, dar si la vita de vie.
Conform expertilor, polisulfura actioneaza prin descompunerea sulfului ca fungicid de protectie. In acest fel, se va forma in strat protector care va inhiba germinarea sporilor, iar in acest fel bolile sunt tinute la distanta.
Si daca tot am adus vorba de boli, ar trebui sa stii ca polisulfura de calciu este recomandata pentru a combate rapanul mar, patarea cafenie a frunzelor si fructelor, monilioza fructelor, dar in acelasi timp si fainarea la mar, par ori vita de vie, dar si pentru a combate putregaiul cenusiu. Poate fi folosita si pentru a combate uscarea tulpinilor de zmeur.
Totodata, zeama californiana poate fi utilizata pentru a combate daunatori precum paduchele de San Jose sau acarianul rosu.
Cum sa folosesti polisulfura de calciu si cand se aplica tratamentele
Inainte de a iti explica ce cantitati trebuie sa folosesti pentru tratamente, ar trebui sa stii si cand se aplica stropirile. Ei bine, zeama californiana se va folosi doar in perioada de repaus vegetativ, asadar stropirile se fac in sezonul rece, dupa caderea frunzelor.
Cu toate ca poti prepara aceasta solutie, este recomandat sa cumperi o solutie gata preparata pe care o gasesti in magazinele de specialitate sub numele de Polisulfura de calciu tip MIF.
Mare atentie! Nu este permis sa folosesti si alte amestecuri impreuna cu polisulfura, asa ca dupa ce o cumperi asigura-te doar ca o sa respecti cantitatile recomandate de producator.
Citeste si: Cum sa prepari zeama bordeleza si cand sa o folosesti
Singura compatibilitate permisa este cu un produs antiinghet tip MIF, insa doar atunci cand exista riscul de scadere brusca a temperaturilor cu -8 sau -10 grade Celsius.
Polisulfura de calciu este testata si aprobata in comunitatea europeana pentru a putea fi folosita in culturile de mar, piersic, par, prun, cais, cires sau vita de vie.
Bineinteles, intotdeauna va trebui sa respecti doza recomandata de producator. Si inca ceva: asigura-te ca in ziua in care faci stropirile nu vor exista precipitatii si ca nu vor exista vanturi puternice!