Cum sa alegi cel mai bun loc pentru cultivarea castravetilor. Ce trebuie sa iei in considerare pentru a obtine o recolta mare de castraveti, dar mai ales de ce este importanta suprafata pe care o alegi. Ce trebuie sa stii!
Cel mai bun loc pentru cultivarea castravetilor in gradina. Cum sa il alegi si ce importanta are
Daca si tu vrei sa stii cum sa alegi cel mai bun loc pentru cultivarea castravetilor in gradina, atunci o sa iti explicam ce trebuie sa iei in considerare si de ce este bine sa urmezi sfaturile expertilor.
In primul rand, trebuie sa stii ca locul in care cultivi castravetii trebuie sa ofere 6-8 ore de lumina si aici vorbim de lumina directa a soarelui. Daca o sa plantezi castraveti langa un gard sau o casa, sub un pom sau in oricare alt loc unde exista multa umbra, atunci trebuie sa stii ca te vei astepta si la o recolta slaba.
Castravetii vor creste destul de mult in timpul sezonului cald, asa ca ofera-le destul spatiu pentru a se dezvolta. Daca nu respecti distantele de plantare si aerul nu circula printre plante, atunci va trebui sa te astepti si la aparitia bolilor fungice. Nu de alta, dar vei cheltui mai multi bani pe tratamente si productia de legume va fi una slaba.
Bineinteles, calitatea pamantului din gradina ta conteaza foarte mult. In caz contrar, plantele vor creste greu si nu vor fi atat de viguroase, asa ca este posibil ca frunzele castravetilor sa inceapa sa se ingalbeneasca, iar asta inseamna ca vor cadea prada si insectelor daunatoare.
Totodata, tine minte ca solul din gradina trebuie sa aiba un pH cuprins intre 6 si 7, pentru ca productia de castraveti sa fie una buna. Nu uita nici de faptul ca plantele au nevoie de un pamant cu un drenaj bun, apa nu trebuie sa balteasca deoarece asta va duce la putrezirea radacinilor si aparitia bolilor fungice.
Castravetii nu trebuie cultivati intr-un loc unde nu exista o protectie impotriva vantului puternic. In cazul in care nu protejezi cultura de castraveti, plantele se vor usca mult mai repede, deoarece vantul va favoriza evaporarea apei. Asadar, frunzele se pot ofili si pot aparea boli fungice.
In cazul in care folosesti o plasa pentru cultivarea castravetilor, vantul poate cauza pagube destul de mari, iar castravetii pot cadea pe pamant. Asadar, mare atentie si la acest aspect foarte important!
Citeste si: Boli la castraveti. Cum sa protejezi cultura din gradina
Dupa o perioada ploiasa, daca apa nu intra in pamant atunci asta inseamna ca radacinile plantelor o sa se sufoce deoarece nu vor avea acces la oxigen. Tocmai de aceea, trebuie sa alegi cu atentie locul in care cultivi castraveti, deoarece exista riscul ca plantele sa fie afectate.
Nu uita nici de rotatia culturilor de legume. Nu trebuie sa cultivi castraveti pe aceeasi suprafata de pamant pe care ai cultivat si anul trecut. Plantele vor extrage doar anumite substante nutritive din sol, iar asta inseamna ca va exista o deficienta. Totodata, agentii patogeni se vor acumula in sol si cultura o sa fie afectata destul de grav.
Asadar, este indicat sa cultivi castraveti pe aceeasi suprafata de teren o data la 3-4 ani pentru a putea obtine recolte bogate. Mai mult, nu trebuie sa plantezi nici alte legume din aceeasi familie, adica familia Cucurbitaceelor care include castraveti, pepeni sau dovleci.