Cum sa tii post in mod corect. Postul este o perioada de peste an, care precede, de cele mai multe ori, cele mai importante sarbatori ale calendarului ortodox. Desi vine cu o serie de restrictii alimentare, acestea nu sunt singurele de care trebuie sa tii cont.
Ce este postul
Din punct de vedere alimentar, postul inseamna renuntarea la o serie de produse, cu precadere de origine animala, insa nu exclusiv. El inseamna si o detoxificare a corpului, mai ales datorita renuntarii la carne. Tocmai de aceea, trebuie sa stii cum sa tii post in mod corect.
E important, insa, ca organismul sa primeasca aportul de calorii, vitamine si minerale de care are nevoie pentru a functiona corespunzator, altfel riscand dezechilibre care te pot trimite la medic. Pe de alta parte, pentru ca alimentele din post nu sunt la fel de satioase precum carnea, exista riscul sa mananci mai mult si mai des si sa pui ceva kilograme in plus.
Postul Pastelui e destul de lung si anevoios si, pentru ca, de cele mai multe ori, vine la inceputul sau pe timpul primaverii, in aceasta perioada este recomandat consumul serios de fructe si legume.
Insa, de cele mai multe ori, cei care tin post sunt mai degraba tentati sa consume alimente cu un continut bogat in glucide, asa cum sunt cartofii, orezul, pastele sau painea. Consumate in cantitati deloc modeste, aceste alimente sunt responsabile de mai multe kilograme in plus care pot sa apara la finalul postului. Postul ar trebui adaptat, asadar, atat varstei, cat si specificului corpului.
Cum sa tii post in mod corect
Cum sa tii post in mod corect. Un prim sfat pe care il dau nutritionistii este sa nu iti privezi nicicum corpul de elementele de care are nevoie pentru a functiona. Desigur, proteinele sunt importante si, daca postul taie portia de proteina de origine animala, le poti inlocui cu ciuperci.
Multi dintre cei care renunta la carne si nu o inlocuiesc cu proteina vegetala se simt slabiti si acuza stari de rau, de ameteala si lesin. Medicii spun ca aceste simptome apar tocmai din cauza deficitului de proteina si ca problemele se amelioreaza prin consumul de proteina vegetala si apa. Pentru ca, da, si in acest caz, hidratarea este esentiala.
Trebuie sa mai stii ca proteina vegetala nu este la fel de eficienta precum cea animala, luata din carne, lapte, oua si branzeturi si, din acest motiv, cantitate de alimente care contin proteina vegetala trebuie sa fie ceva mai mare. Medicii spun ca pentru a trece cu bine de perioada postului avem nevoie de aproximativ 60 de grame de proteina vegetala, fata de 35 de grame de proteina animala si ca, cele mai bogate in proteine sunt ciupercile. De altfel, nutritionistii spun ca ciupercile pot inlocui cu succes carnea, mai ales in dietele vegane.
Vestea buna este ca in perioadele de post sunt si zile in care se pot consuma peste si fructe de mare, acestea fiind esentiale in reechilibrarea organismului. De aceea, trebuie sa stii cum sa tii post in mod corect si cum sa te alimentezi in acea perioada.
Medicii spun ca, desi este sanatoasa si aduce o serie de beneficii organismului, soia nu trebuie consumata in exces. Pe de alta parte, fasolea verde, rosiile si lintea pot fi incluse fara probleme, chiar si impreuna, in meniurile din perioadele de post.
Daca nu stii ce sa pui pe masa in postul Pastelui, care se apropie, iti spun ca ai o gramada de alegeri, printre care varza calita cu rosii, mancarea de fasole verde, ciupercile la gratar sau mancarea de ciuperci cu rosii si marar, spanacul, ardeii umpluti cu orez si ciuperci, dar si supele de legume si supele creme si mancaruri sau salate cu linte sau fasole boabe. Include in meniul tau dovlecelul, fie ca il pui pe gratar, fie ca il adaugi in supe sau il prepari ca mancare. Este sarac in calorii si grasimi, insa contine vitamina B, o serie de minerale si intareste sistemul imunitar.
Mierea, cerealele si fructele aduc un plus de energie in perioada postului si sunt desertul perfect. Nici nu de ele nu trebuie facut abuz pentru ca dulcele pe care il contin, pe cat este de bun la gust, pe atat de neprietenos este cu silueta.
Trebuie sa mai stii ca alcoolul si tutunul nu face deloc casa buna cu postul. Si nu neaparat dintr-o perspectiva religioasa. Ambele deshidrateaza corpul si contribuie la acumularea de substante toxice care, intr-o perioada in care alimentatia nu este atat de diversificata pe cat ne-ar fi bine, pot face mai mult rau organismului.
Citeste si: Cum sa tii dieta cu mere si cat dureaza
Ceaiul si apa sunt cele mai bune optiuni pentru hidratare,in vreme ce consumul de cafea, desi nu este interzis, este recomandat sa fie facut cu moderatie, asta si pentru ca indragita bautura calda deshidrateaza foarte puternic corpul.
Despre postul Pastelui, care este si mai greu de tinut decat cel al Craciunului pentru ca dureaza 40 de zile, se spune ca trebuie asociat, pe langa restrictiile alimentare despre care am vorbit, cu rugaciune, purificarea sufletului. De asemenea, slujbele de sfintire a casei sunt recomandate in aceasta perioada.
Trebuie sa mai stii ca in post nu se fac nunti si ca la finalul acestuia, credinciosilor le este recomandat sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. De asemenea, pe toata durata postului, credinciosilor li se recomanda sa participe la slujbele bisericesti si sa se abtina de la satisfacerea diferitelor pofte.